Antena LIVE

Curs valutar

Cum vrea PSD să oblige coaliția de guvernare să majoreze "imediat" alocațiile copiilor

Gabriela Firea a anunțat pe Facebook că PSD va depune, în această săptămână, în Parlament, un proiect de lege prin care "să oblige Guvernul" să majoreze alocațiile la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei, pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani, şi de la 427 lei la 600 lei, pentru cei sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi.

De la 08.06.2021, 12:20
WhatsApp
PSD va depune în Parlament un proiect de lege prin care alocaţiile vor fi majorate la nivelul adoptat în 2020 Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Inițiativa social-democraților vine după ce coaliția de guvernare a decis amânarea creșterii alocațiilor cu 20 la sută, măsură care, conform legii, trebuia să intre în vigoare la 1 iulie. "Următoarea creştere va fi de la întâi ianuarie 2022, aşa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei care a trecut de Senat şi e în dezbaterea Camerei Deputaţilor", a declarat Ludovic Orban, preşedintele PNL.

PSD reacționează, astfel că, potrivit unui mesaj postat pe Facebook de Gabriela Firea, formațiunea condusă de Marcel Ciolacu va depune, în această săptămână, un proiect de lege prin care "să oblige Guvernul" să majoreze alocațiile la nivelul adoptat în 2020.

Redăm mai jos, integral, mesajul postat de fostul primar general al Capitalei:

Pe acelaşi subiect

"Depunem săptămâna aceasta în Parlament un proiect de lege care să oblige guvernul cinic să majoreze imediat alocațiile la nivelul adoptat în 2020, respectiv de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități. Ce ar mai fi de spus despre decizia celor de la putere de a anula majorările la alocațiile pentru copii? Trist! După ce Cîțu și Orban au promis înainte de alegeri că vor eșalona în 5 tranșe dublarea alocațiilor adoptată de PSD, acum anunță că anulează două dintre acestea. Spun că nu au 2,1 miliarde de lei pentru copii, dar alocă prin PNRR 2,9 miliarde de lei pentru unul din sponsorii de partid. Cîțu și Orban fură peste 500 de lei din buzunarul fiecărui copil între 2 și 18 ani și peste 1.000 de lei de la cei sub doi ani sau cu dizabilități.

Până în prezent, majoritatea PNL-USR-UDMR din Senat a adoptat, cu amendamente, Legea de aprobare a OUG 123/2020 prin care Guvernul Orban (cu Cîțu ministru al Finanțelor) a eșalonat dublarea alocațiilor. Prin modificările făcute, Coaliția de guvernare a anulat acordarea tranșelor 3 și 4 din calendarul propus inițial. Mai exact, nu se mai acordă tranșele de majorare prevăzute pentru 1 iulie 2021 și pentru 1 ianuarie 2022, cu promisiunea că toate tranșele rămase neacordate (3, 4 și 5) se vor aplica de la 1 iulie 2022. Proiectul aprobat deja de Senat se află în dezbatere la comisia de Muncă din Camera Deputaților. Pe lângă faptul că nimeni nu mai poate avea încredere în acest Guvern, după ce tocmai a spus că nu-și mai respectă promisiunile din campanie, chiar dacă ar face așa cum spune acum, faptul că în acest interval copiii nu vor beneficia de majorările promise reprezintă un furt din banii ce li se cuveneau prin lege. 

Astfel, pentru a doua jumătate a acestui an, Cîțu fură 700 de milioane de lei, iar pentru prima jumătate a anului viitor mai fură încă 1,4 miliarde de lei. În total, Guvernul fură 2,1 miliarde de lei de la copii, respectiv câte 522 de lei de la fiecare copil de 2-18 ani și câte 1.044 lei de la cei sub doi ani sau cu dizabilități. Argumentul invocat de Cîțu și Raluca Turcan e același folosit și de Emil Boc când a tăiat pensiile și salariile în 2010: „Nu sunt bani”! În realitate, zic că nu au  bani pentru copii, dar au bani pentru clientela de partid. Ministrul Turcan tocmai a confirmat că Guvernul Cîțu nu a prevăzut în Buget banii pentru a doua tranșă de majorare a alocațiilor prevăzută în acest an de la 1 iulie. 

Acest lucru arată premeditarea furtului din buzunarul copiilor, încă de la finalul anului trecut (când s-a modificat calendarul celor 5 tranșe în Senat).

Ministrul Raluca Turcan minte când susține că efortul bugetar din acest an ar fi de 2 miliarde lei. Acesta este efortul pentru tot intervalul până la 1 iulie 2022! Pentru bugetul din acest an, efortul este 700 milioane lei, adică doar un sfert din suma alocată prin PNRR sponsorului PNL".

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024