Antena LIVE

Curs valutar

Video

Diana Șoșoacă, cu mir, tămâie și icoane la prima ședință a Parlamentului European. De ce a boicotat-o pe Roberta Metsola

Roberta Metsola a fost reconfirmată în funcția de președinte al Parlamentului European pentru următorii doi ani și jumătate. De ieri, la conducerea legislativului uniunii europene avem doi vicepreședinți români, pe Victor Negrescu şi Nicu Ştefănuţă. Ambii sunt la cel de al doilea mandat de europarlamentar. De la votul de ieri nu au lipsit incidentele - extremiştii, o parte dintre ei, nu s-au ridicat la imnul uniunii, iar Diana Şoşoacă şi-a anulat votul în direct pe Facebook. 

De la 17.07.2024, 08:35
WhatsApp
Vezi și:

A fost un vot fără emoții pentru Roberta Metsola, care a obținut încrederea eurodeputaților încă o dată. 

Cu o majoritate covârșitoare, malteza Roberta Metsola a reușit să câștige pentru încă doi ani și jumătate președinția Parlamentului European. A convins 562 de eurodeputați să o voteze dintr-un total de voturi exprimate de 699. Contracandidata ei, Irene Montero din Spania, propunerea stângii europene, a reușit doar 61 de voturi.

"Majoritatea largă e confirmarea muncii bune pe care a făcut-o Roberta Metsola. E o confirmare a faptului că acordul forțelor europene funcționează", a declarat europarlamentarul român Siegfried Mureșan.

Prin votul de ieri, Europa demonstrează că drumul democrației nu este afectat de extremiști care au obținut mandate importante la nivelul parlamentului. 

Pe acelaşi subiect

Doi vicepreședinți români în noul Parlament European

România are doi vicepreședinți ai Parlamentului European: Victor Negrescu și Nicu Ștefănuță, care vor avea ocazia acum să-şi ducă la bun sfârşit obiectivele din campanie. 

"Trebuie să rezolvăm criză locuinţelor. Tinerii nu-şi permit casă, nu au bani de casă, creditele sunt foarte scumpe. Sănătatea mintală este şi ea foarte afecatată în perioada asta de criză. Inflaţia, care ne atinge pe toţi. Drepturile femeii, este un obiectiv la care ţîn foarte mult", a declarat Nicu Ștefănuță.

Împreună cu preşedintele Parlamentului European, vicepreşedinţii şi chestorii alcătuiesc Biroul, care ia decizii în materie de organizare internă a instituţiei.

Aflată la primul mandat, Diana Șoșoacă a boicotat votul pentru alegerea președintelui. Nu doar că nu a votat, a explicat și de ce în timp ce se filma live pe Facebook. Îmbrăcată în port popular, Șoșoacă și a adus cu ea icoanele și mirul în noul birou de eurodeputat. 

"Am adus icoanele, Sf. Parascheva, Maica Domnului, Iosus Hristos și aicea o cocardă cu România. Am adus și tămâie, da, cu esență de trandafir și o să dăm", a spus Șoșoacă.

În prima zi a noului legislativ european, mai mulți eurodeputați au cerut că uniunea europeană să suspende drepturile de vot ale Ungariei după vizitele premierului Orban la Moscova și Beijing. Ungaria deține pentru următoarele 6 luni președinția consiliului european.

Mâine urmează să fie realeasă Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene. Dar negocierile încă se poartă în culise. 

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

parlamentul european diana sosoaca
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025