Elena Udrea, adusă cu mandat la DNA
Cu jumătate de oră înainte, Elena Udrea anunţa însă pe Facebook că va ajunge la DNA. Deputatul a dat şi câteva detalii cum ar fi că a fost citată, cu mandat de aducere. Nu a spus însă în ce dosar. Mai mult, Elena Udrea s-a declarat surprinsă de modul în care au procedat anchetatorii.
De Redactia Observator la 29.01.2015, 13:14Cu jumătate de oră înainte, Elena Udrea anunţa însă pe Facebook că va ajunge la DNA. Deputatul a dat şi câteva detalii cum ar fi că a fost citată, cu mandat de aducere. Nu a spus însă în ce dosar. Mai mult, Elena Udrea s-a declarat surprinsă de modul în care au procedat anchetatorii.
„În această dimineaţă, am fost invitată în persoană de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri. Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanenţă dispusă să colaborez cu anchetatorii şi să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele speţe care se află în analiză. Evident că aşa voi şi proceda”, a scris Udrea pe contul său de Facebook.
Conform unor surse judiciare, Elena Udrea a fost citată în dosarul Microsoft. Şi tot sursele spun că ar fi fost pusă sub învinuire pentru două infracţiuni: spălare de bani şi fals în declaraţii.
Din verificarea extraselor de cont, susţin procurorii, Dinu Pescariu i-ar fi transferat lui Dorin Cocoş mai multe sume de bani. Iar Elena Udrea, era obligată să-şi declare averea sa şi a soţului de la acea vreme. Ori, sumele de bani tranzacţionate de firma lui Dorin Cocoş nu au fost menţionate în declaraţiile de avere ale Elenei Udrea. Procurorii DNA au apreciat în dosarul Microsoft că, raportat la cuantumul sumelor nu poate fi vorba de o simplă omisiune.