Emil Boc, după demisia lui Klaus Iohannis: "Suferim de o amnezie istorică, exact ca în perioada interbelică"
"Ne interesează soarta acestei țări, iar România, pentru a-și putea continua parcursul democratic, de a îmbunătăți ceea ce avem, este nevoie de o susținere solidă pentru candidatul coaliţiei Crin Antonescu", a spus Emil Boc, imediat după anunțul demisiei lui Klaus Iohannis, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 10.02.2025, 16:02- Percheziţii cu mascaţii la șeful de campanie al lui Călin Georgescu în dosarul finanţării electorale. DETALII la Observator 19:00
- Iohannis rămâne cu indemnizaţie, casă de protocol şi protecţia SPP, după demisie. Dacă era suspendat, pierdea drepturile
"El nu este doar Crin Antonescu, persoană fizică, el este acela care astăzi poate asigura continuitatea procesului democratic în această țară și a împiedica România să revină la practici ale trecutului totalitar", a declarat, de asemenea, Emil Boc.
Emil Boc, după demisia lui Iohannis: "Era preferabil unei suspendări"
El este de părere că "românii suferă de o 'amnezie istorică', exact ca în perioada interbelică, atunci când lideri autoritari au confiscat voința poporului și au dus la dictatură și la războaie, astăzi, pregătim un asemenea teren de zdruncinarea democrației, de distrugerea ei din interior”.
Întrebat dacă decizia președintelui, de luni, este preferabilă, Emil Boc a răspuns afirmativ: "Da, această demisiere era preferabilă unei proceduri de suspendare care ar fi pus tara într-o situație mult mai complicată și pe scena internă și pe scena internațională și în ceea ce pierde credibilitatea României".
"Demisia este un act democratic", a mai spus Boc, adăugând că "face parte din regulile jocului democratic, trebuie primită ca atare, avem o Constituție, avem mecanisme constituționale care să asigure continuitatea vieții democratice în România, deci, în această perspectivă, este o soluție care asigură stabilitatea democratică a țării".