Florin Cîțu: ”Negocierile cu PSD sunt un compromis major pe care îl face PNL”. Ce le reproșează liderilor USR
Președintele PNL Florin Cîțu a spus luni că negocierile cu PSD pentru formarea unui guvern reprezintă un compromis major pe care îl fac liberalii. Întrebat ce nu a funcționat în negocierile cu USR, Florin Cîțu a spus că ”atunci când noi vorbeam de principii, ei vorbeau de persoane” și ”se ducea discuția în altă parte”.
De Redactia Observator la 15.11.2021, 12:49Florin Cîțu a spus că liberalii trebuie să meargă în partid să ceară mandat pentru viitorul premier și a afirmat că există deja o alianță cu PSD, corectându-se apoi că PNL are o ”negociere pentru a forma o coaliție cu PSD”.
„Avem o alianță cu PSD. Avem negocieri pentru a forma o coaliție cu PSD pentru guvernare. Trebuie să formăm acest guvern. Cea mai bună soluție este să avem un guvern cât mai repede. Este un compromis major pe care îl face PNL. Vom vedea mai departe ce vom face”, a spus Florin Cîțu.
Florin Cîţu a mai spus că speră să avem Guvern cât mai curând. Întrebat dacă susţine varianta rotaţiei premierilor, preşedintele PNL a recunoscut că susţine o astfel de măsură pentru că el a fost primul care a vorbit despre ea. ”Am fost primul care a spus acest lucru, că este o soluţie, vom vedea dacă se poate implementa în România sau nu”, a adăugat el.
Florin Cîțu, despre eșecul negocierilor cu USR
Întrebat de eșecul negocierilor cu USR, Florin Cîțu a răspuns că liderii USR sunt cei care ”au închis ușa” și că era clar că nu mai vor o guvernare alături de PNL.
”Noi am încercat să avem o guvernare cu cei de la USR, ei au închis ușa. Au avut niște condiții bizare, acum suntem de partea cealaltă. (...) În primul rând, era cel mai simplu ca USR, când a fost demis ministrul Justiției, să vină cu alt ministru. După aceea, când noi vorbeam de principii, ei vorbeau de persoane. Când noi vorbeam de persoane, după aceea nu mai era bine să vorbim de persoane. De fiecare dată se ducea discuția mai departe. Era clar că nu voiau să mai vină la guvernare lângă noi”, a spus Florin Cîțu.
Florin Cîțu, despre taxa pe lux susținută de PSD
Florin Cîțu a mai spus, luni, că nu înțelege raționamentul taxei pe lux, gândită încă de pe vremea guvernelor PSD conduse de Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose.
„Nu înțeleg raționamentul acestei taxe. Eu am încercat să înțeleg. Dacă investești pe bursă și ai avut acțiuni la Tesla, unde au crescut acțiunile, și din banii de la Tesla ți-ai cumpărat o casă, care este problema? Dacă ai făcut o investiție bună și apoi ți-ai cumpărat o casă, de ce trebuie să fii suprataxat, când n-ai făcut greșit, ți-ai asumat un risc. Puteai să pierzi toți banii investiți în acea acțiune”, a spus premierul.
Florin Cîțu, despre varianta ca Nicolae Ciucă să fie propus din nou premier
Întrebat despre varianta ca Nicolae Ciucă să fie propus din nou candidat pentru funcția de prim-ministru, liderul PNL a răspuns că nu s-a făcut această propunere și că el însuși l-a propus inițial pentru a prelua conducerea Guvernului.
„În acest moment nu a făcut nimeni această propunere. Eu știu că domnul Ciucă a fost propus de mine. Nu s-a discutat acest lucru. În PNL noi facem propunerile. Când vom avea o propunere, o vom spune public”, a declarat Florin Cîțu, luni dimineață.