Antena LIVE

Curs valutar

Video

Iohannis, vizită oficială în Emiratele Arabe Unite. De ce merge România la Abu Dhabi, pentru prima dată după 20 de ani

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, de sâmbătă până marţi, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor, şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.

De la 17.03.2023, 20:31
WhatsApp
Vezi și:

"Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 18-21 martie 2023, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor Arabe Unite, Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan. Dezvoltarea relaţiilor României cu statele regiunii Golfului reprezintă un obiectiv important al politicii externe a ţării noastre, având în vedere tradiţia solidă a relaţiilor bilaterale, impactul evoluţiilor globale actuale asupra intereselor strategice ale ambelor părţi, dar şi o serie de obiective pragmatice privind dezvoltarea în comun a unor proiecte sectoriale cu state din această regiune", se arată într-un comunicat de presă transmis, Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, prioritatea acordată de România acestor relaţii se înscrie, de asemenea, în noile direcţii de acţiune globală a Uniunii Europene, care prevăd dezvoltarea unui parteneriat strategic UE - zona Golfului.

"Aceste direcţii de acţiune au fost amplu reflectate prin adoptarea unei Comunicări comune a UE, la 18 mai 2022, destinate acestei noi abordări strategice, document la elaborarea căruia România şi-a adus propria contribuţie activă. În acest context global, european şi regional în evoluţie, vizita oficială a preşedintelui României în Emiratele Arabe Unite se înscrie în dinamica foarte bună a dialogului bilateral româno-emiratez la toate nivelurile, din ultima perioadă, şi reflectă soliditatea şi complexitatea relaţiei bilaterale. Emiratele Arabe Unite continuă să reprezinte unul dintre cei mai importanţi parteneri din regiune, fiind primul partener comercial al ţării noastre din zona Golfului, România urmărind dezvoltarea unui parteneriat aprofundat în toate domeniile de interes comun", menţionează Administraţia Prezidenţială.

Obiectivele vizitei lui Iohannis în Dubai

Pe acelaşi subiect

Obiectivele principale ale vizitei sunt: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de maxim interes pentru ambele părţi, impulsionarea relaţiilor economice dintre cele două state, aflate deja pe o tendinţă ascendentă semnificativă, atragerea de investiţii în economia românească prin proiecte în domeniul infrastructurii, al energiei, combaterii schimbărilor climatice, în domeniul securităţii cibernetice şi al securităţii alimentare, diversificarea contactelor sectoriale directe, în aceste domenii prioritare şi în altele cu potenţial emergent (educaţie, cercetare şi inovare, cultură, contacte inter-umane etc.), astfel încât acestea să aprofundeze suplimentar dialogul politic şi economic.

"Întrevederile prilejuite de vizită vor fixa orientările concrete pentru intensificarea activităţii Comisiei de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite, care va fi organizată în a doua parte a anului, la Bucureşti. Acest format specific relaţiilor România - Emiratele Arabe Unite se profilează în continuare ca fiind unul dintre principalele instrumente bilaterale de stimulare a cooperării economice şi multisectoriale şi reprezintă, totodată, o platformă utilă de dialog guvernamental şi de afaceri", precizează sursa citată.

Cu prilejul vizitei oficiale în Emiratele Arabe Unite, şeful statului va avea întrevederi cu preşedintele Emiratelor Arabe Unite, Şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, şi cu vicepreşedintele şi prim-ministrul EAU, conducătorul Emiratului Dubai, Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Vizita oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Emiratele Arabe Unite este prima vizită la nivel de preşedinte al României în această ţară în ultimii 20 de ani", se spune în comunicat.

Cei doi preşedinţi vor evalua posibilităţile concrete de a dinamiza şi consolida aspectele sectoriale ale cooperării bilaterale, în domenii de importanţă majoră pentru cele două state, respectiv economic, comercial, energie, IT&C, securitate cibernetică, agricultură şi securitate alimentară, educaţie, mediu, situaţii de urgenţă.

Cooperarea pe linia combaterii schimbărilor climatice va fi un subiect aparte pe agenda discuţiilor, având în vedere priorităţile preşedintelui României în acest domeniu şi rolul Emiratelor Arabe Unite de gazdă a viitoarei Conferinţe a Părţilor pe tema schimbărilor climatice (COP28), adaugă Administraţia Prezidenţială.

Iohannis, în vizită la Masdar City

Vor fi semnate mai multe documente bilaterale de către miniştrii români de resort şi oficiali în domeniul energiei, domeniul securităţii cibernetice şi al educaţiei, iar în cadrul discuţiilor o atenţie deosebită va fi acordată subiectelor de interes comun, precum evoluţiile din Orientul Mijlociu, în special cele cu impact direct asupra securităţii în vecinătatea UE şi a NATO.

De asemenea, preşedintele României va prezenta evoluţiile legate de războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, de consecinţele regionale şi globale ale acestuia şi va promova acordarea unui sprijin susţinut pentru Ucraina şi Republica Moldova.

"Preşedintele României va efectua o vizită la Masdar City, proiect care urmăreşte generarea de soluţii moderne privind securitatea energetică, schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă. Proiectul Masdar conţine spaţii de cercetare pentru dezvoltarea tehnologiilor de mediu şi de investiţii pentru comercializarea şi implementarea acestora şi găzduieşte, totodată, un oraş ecologic care îmbină aceste domenii, permiţând testarea ideilor inovatoare", se precizează în comunicat. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

klaus iohannis emiratele arabe unite vizita oficiala
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024