Ludovic Orban, după ce s-a cerut excluderea sa din PNL: ”Este posibil să construiesc o nouă forţă politică, Forţa liberală”
Ludovic Orban a declarat, luni seară, că sunt voci în partid care cer excluderea sa din PNL și a spus că ia în calcul să pună bazele unei noi ”construcții politice” care să se numească Forţa Liberală sau Forţa Naţională.
De Ana Maria Ghiarasim la 01.11.2021, 22:00Fostul lider PNL a spus că nu își dorește să părăsească partidul, însă dacă acest lucru se va întâmpla, se gândește ”la o nouă construcție politică”.
”Sunt voci care cer excluderea mea, la şedinţă, au fost vreo doi care au cerut. Asta e soluţia, să îl dăm afară pe Orban? Dar că ai dus ţara în criză, că ai lăsat ţara fără apărare în faţa pandemiei (...) asta contează mai puţin”, a declarat Ludovic Orban, la Digi24.
Ludovic Orban a precizat că nu îşi doreşte să plece din partid. ”Eu nu vreau să plec, eu mi-am petrecut 31 de ani în mişcarea liberală. Problema e că nu mai pot fi părtaş la ceea ce se întâmplă şi la deciziile acestei conduceri rupte de realitate”, a afirmat el.
Ludovic Orban își va numi partidul Forţa liberală
- Florin Cîţu anunţă că Guvernul va subvenţiona o parte din gigacalorie. Primii bani ar putea fi alocaţi...
- Nicolae Ciuca renunță la mandatul de premier desemnat: ”Urmează negocierile la nivelul președintelui României”
- PSD a decis să voteze împotrivă în Parlament, la învestirea Guvernului Ciucă - surse
Orban a arătat că se gândeşte la ”o nouă construcţie politică”.
”Este posbil să construiesc o nouă forţă politică, Forţa liberală, Forţa naţională.. numele e mai puţin important. Mă gândesc cu foarte mare seriozitate la acest lucru. Le cer colegilor mei să se trezească din starea asta de tulburare, de ruperea asta tptală de realitate, sigur, şansele sunt mici”, a spus Orban, precizând că decizia va fi luată în câteva săptămâni.
Excluderea lui Ludovic Orban ar putea fi decisă în BPN-ul PNL de marți
În BEx-ul PNL de luni seară au existat mai multe voci care au propus excluderea lui Ludovic Orban din partid. Propunerea a fost susținută de câțiva liberali, între care Emil Boc și Gheorghe Flutur, însă o decizie în acest va fi luată marți în Biroul Politic Naţional al PNL.