Marcel Ciolacu, despre viitorul premier: "Mergem la preşedintele României cu două variante. Prima varianta e, prin rotaţie, preşedinţii celor două partide"
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că PSD şi PNL vor merge la preşedintele României, Klaus Iohannis, cu propunerile de premier şi că una din variante este ca liderii celor două partide să ocupe această funcţie, prin rotaţie, notează news.ro.
De Redactia Observator la 14.11.2021, 15:10"Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit prin Constituţie să desemneze primul ministru”, a declarat Marcel Ciolacu, la finalul rundei de negocieri de duminică cu PNL, pe programul de guvernare. Întrebat care sunt propunerile, Ciolacu a explicat că una din variante este ca liderii PSD şi PNL să ocupe, prin rotaţie, funcţia de premier.
”Este varianta, prima, prin rotaţie, preşedinţii celor două partide, vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte”, a declarat Ciolacu. Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirma, anterior, că speră ca la negocierile de duminică să se discute şi despre propunerea de premier, iar apoi această propunere să fie prezentată preşedintelui Klaus Iohannis. Întrebat când crede că s-ar putea finaliza negocierile, Cîţu a declarat: "Eu credeam că ieri, sper să fie astăzi".
Florin Cîţu a declarat că sunt mai multe variante de premier
La finalul negocierilor de duminică, Florin Cîţu, a declarat că sunt mai multe variante de premier şi că liderii celor două partide vor prezenta aceste variante preşedintelui Klaus Iohannis, apoi vor fi făcute publice. "În ceea ce priveşte premierul, am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi vom anunţa şi public. Va fi întâi o discuţie şi după aceea vom veni şi public cu ele. Cel mai bine, decât să apară tot felul de de informaţii pe surse, când ajungem la o concluzie, vom prezenta”, a declarat Florin Cîţu.
Întrebat când va avea loc întâlnirea cu preşedintele, Cîţu a răspuns ”încă nu avem o dată”. Întrebat, de asemenea, când se va tranşa problema premierului, liderul PNL a răspuns că în perioada următoare. ”Astăzi, mâine, poate în zilele următoare”, a declarat Cîţu.