Marcel Ciolacu îşi asumă numirea lui Marian Neacşu la SGG, fosta "mână dreaptă" a lui Dragnea, condamnat pentru corupţie
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că îşi asumă numirea lui Marian Neacşu în funcţia de secretar general al Guvernului, numire considerată controversată având în vedere trecutul acestuia ca "mână dreaptă" a lui Liviu Dragnea, dar şi o condamnare pentru corupţie.
De Redactia Observator la 02.12.2021, 11:28Marcel Ciolacu a declarat că l-a informat pe Nicolae Ciucă cu privire la propunerea lui Marian Neacşu pentru funcţia de secretar general al Guvernului şi că premierul nu are o părere despre asta. Motiv pentru care, preşedintele PSD spune că îşi asumă această numire, catalogându-l pe Marian Neacşu drept "un om serios, un om care a avut performanţe".
La un moment dat mâna drepta a lui Liviu Dragnea, Marian Neacşu a primit o pepdeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat fiica la cabinetul său parlamentar. A fost exclus din PSD în 2018 când ar fi negociat cu opoziţia pentru a da jos guvernul condus la acea vreme de Viorica Dăncilă. "Nu mă întorc la PSD", spunea Marian Neacşu în 2019. S-a răzgândit la scurtă vreme, după ce a fost susţinut de PSD la şefia ANRE.
Potrivit lui Marcel Ciolacu, condamnarea pentru conflict de interese a lui Neacşu a fost "depăşită juridic". "Nu a fost atât de norocos ca alţi preşedinţi de exemplu de ţară, ca să dau un exemplu. Adică să înţelegem: domnul Neaşcu nu a furat nimic şi, ca mulţi alţi aleşi locali, primari, a făcut parte dintr-un consiliu de administraţie, nu a fost plătit, nici nu mai ştiu, la o şcoală sau aşa ceva, şi-a angajat fata pe o perioadă de patru luni. (...) Asta e corupţie? Am înţeles că domnul Neaşcu a avut o condamnare pe această incompatibilitate, (...) conflict de interese, dar e depăşită juridic. Domnului Neacşu nu-i apare nimic în cazier", a declarat preşedintele PSD la România TV.
Marian Neacşu va fi numit în funcţia de SGG
Marcel Ciolacu a subliniat că îşi asumă numirea lui Marian Neacşu în funcţia de secretar general al Guvernului. "Eu îmi asum această numire", a mai spus Ciolacu.
Potrivit unor surse politice, premierul Nicolae Ciucă îl va numi zilele următoare pe Marian Neaşcu secretar general al Guvernului.
Marian Neacşu este vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. El a fost condamnat definitiv în 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese pentru că îşi angajase ilegal fiica la biroul său parlamentar. Cândva "mâna dreaptă" a lui Liviu Dragnea, Marian Neacşu i-a întors spatele în 2018, când s-a alăturat liderilor din partid care îi cereau demisia lui Dragnea.