Antena LIVE

Curs valutar

Video

Noul Guvern: Tanczos Barna, ministrul Finanţelor, surprins în 2022 în timp ce a îngenuncheat la "imnul Ţinutului Secuiesc"

După săptămâni întregi de negocieri, tensiuni şi declaraţii tăioase, avem Guvern. Marcel Ciolacu rămâne în fruntea unui Executiv în care cele mai multe portofolii sunt la PSD. Din cabinetul Ciolacu 2 fac parte atât foşti miniştri dar sunt şi câteva nume noi. Justiţia va fi condusă de social-democratul Radu Marinescu, un avocat care a reprezentat politicieni şi oameni de afaceri controversaţi. Finanţele şi Dezvoltarea, două ministere cheie, merg la UDMR. Audierile în comisiile de specialitate s-au făcut pe repede înainte şi tot astăzi, noul Guvern depune jurământul. 

De la 23.12.2024, 19:29
WhatsApp
Vezi și:

"Desemnez pentru poziţia de prim-ministru pe domnul Marcel Ciolacu", a declarat Klaus Iohannis.

"Mandatul mă onorează şi mă obligă.Trăim vremuri complicate dar cred că am învăţat din greşelile trecutului", a declarat Marcel Ciolacu.

Au semnat acordul politic

După multe zile de negocieri şi discuţii aprinse, PSD, PNL, UDMR şi minorităţile şi-au dat într-un final mâna şi au semnat un acord politic

"Nu va fi un mandat uşor pentru viitorul Guvern, dar aşteptarea românilor este pt reforme, transparenţă, reducerea cheltuielor bugetare, aşteptarea mediului de afaceri este pentru o predictibilitate şi sustenabilitate financiară", a declarat Marcel Ciolacu.

"Am semnat acest protocol de coaliţie pentru ca ţara noastră să aibă un guvern stabil, într-o perioadă dificilă, să luăm măsuri pt a menţine cheltuielile bugetare in limitele normale", a declarat Ilie Bolojan.

"Cea mai mare provocare e să avem un buget echilibrat şi să organizăm alegerile prezidenţiale cât mai repede, dacă se poate, înainte de Paşte", a declarat Kelemen Hunor.

Noul Executiv este format din 16 ministere din care 8 vor fi la PSD, 6 la PNL și 2 la UDMR. 11 dintre miniştri au rămas din vechiul guvern. La Interne continuă Cătălin Predoiu de la PNL, iar Transporturile sunt conduse tot de Sorin Grindeanu, de la PSD. Rămân titulari pe portofolii şi Alexandru Rafila la Sănătate, Angel Tîlvăr la Apărare şi Florin Barbu la Agricultură. PNL pierde ministerele cu bugete mari, care ajung la UDMR. Ministerul Dezvoltării va fi condus de Cseke Attila, iar Finanţele vor fi drămuite de Tanczos Barna. Guvernul Ciolacu 2 vine şi cu nume noi. La Externe va ajunge Emil Hurezeanu, jurnalist şi fost ambasador în ultimii zece ani. Educația va fi în grija lui Daniel David, rectorul UBB, iar la Justiţia se instalează avocatul Radu Marinescu, proaspăt ales deputat PSD. Schimbări sunt şi la Cultură, unde Natalia Intotero o înlocuieşte pe Raluca Turcan. 

În genunchi pe gheaţă

Audierile în comisii s-au făcut la foc automat. 

Tanczos Barna, propunerea pentru portofoliul de la Finanţe, nu are deloc o misiune uşoară. Mandatul lui vine într-o perioadă în care sunt aşteptate măsuri fiscale dure. 

"Trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pune într-o situaţie provocatoare. Dificit bugerat de peste 8% cu siguranţă. Dar repet, trebuie să evităm creşterile de taxe!", a declarat Tanczos Barna, ministerul Finanţelor.

Viitorul şef al Finanţelor e de la 22 de ani în serviciul public, iar ultima dată când a fost în Guvern s-a lăsat cu scandal. În septembrie 2022 a fost surprins îngenunchind pe gheață, alături de jucătorii echipei Sport Club Miercurea Ciuc, în timpul intonării imnului Ținutului Secuiesc. Asta în timp ce formaţia juca împotriva României. Iar în timpul pandemiei, prins cu viteză la volan, a mințit Poliția că ar avea coronavirus, ca să scape de amendă. În 2012, pe când conducea Domeniile Statului, a fost înjunghiat în propriul birou.

O formalitate a fost şi votul de încredere pentru viitorul ministrul al Justiţiei, o figură nouă în peisajul politic. 

"De profesie sunt avocat şi sunt avocat din anul 1995, de 30 de ani practic avocatura. Sunt în conducerea Baroului Dolj. Eu sunt şi mă consider un intelectual european. Justice must not only be done but seen to be done", a declarat Radu Marinescu la audieri.

Şi a ţinut să puncteze asta clar. Radu Marinescu este un apropiat al cuplului de la Craiova - Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda. În anul 2016 a reprezentat-o pe primăriță când a fost reținută de procurorii DNA.  Tot el l-a apărat şi pe Alex Bodi, acuzat de trafic de persoane și proxenetism.

"Ministrul Justiţiei este un avocat de inaltă curte, cu foarte multă experienţă în domeniu. Era ales preşedinte al Comisiei juridice şi partidul îl susţine", a declarat Marcel Ciolacu.

Daniel David, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, a anunţat că va reorganiza ministerul.

"Trebuie să gândim noua lege a învăţământul superior. Vreau strategie pentru un stil de viaţă sănătos, şi consumul de droguri să intre pe un concept pe care să-l promovez în şcoală", a declarat Daniel David.

Noul Guvern are deja trasate clar obiectivele - menținerea cotei unice, creșterea contribuției la pilonul 2, impozitarea marilor averi şi reforma statului. Pe listă sunt şi o administraţie suplă, înjumătăţirea secretarilor de stat, stoparea risipei din bani publici şi continuarea investiţiilor.

"Acest Guvern va căuta soluții pentru a crește în 2025 pensiile mici, pensiile celor care chiar au nevoie de așa ceva. Și de a veni cu o lege a salarizării care să nu mai fie despre cât primește nu știu cine în plus la salariu, ci de cât câștigi în funcție de cât muncești. Angajații de la stat trebuie să își justifice activitatea prin raportări similare ca în mediul privat. Plimbatul de dosare între etaje, cafelele și meniul de la bufet nu înseamnă performanță", a declarat Marcel Ciolacu.

Aşa zisa ordonanţă trenuleţ cu măsuri fiscale dure trebuie aprobată cel târziu până pe 30 decembrie. În ea sunt trecute, printre altele, înghețarea salariilor bugetarilor, eliminarea voucherelor de vacanță şi amânarea indexării pensiilor.

Marius Gîrlaşiu

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell. ...

tanczos barna ministrul finantelor guvernul ciolacu
Întrebarea zilei
Aveţi un plan financiar ca să faceţi faţă scumpirilor anunţate pentru 2025?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul care a reapărut în pădurile din munții României. Dispăruse de...
Fanatik.ro
Publicat 24.12.2024
Un centru pentru migranți care costă Italia un miliard de euro a devenit...
spotmedia.ro
Publicat 24.12.2024
Fără lamentații, despre candidatura lui Crin Antonescu. Pariul foarte riscant
spotmedia.ro
Publicat 24.12.2024
Câte sarmale trebuie să mâncăm la o masă, de fapt. Care e porția corectă,...
Gandul
Publicat 25.12.2024
Cât de justificate sunt pretențiile lui Trump asupra Canalului Panama. Cine a...
Adevărul
Publicat 25.12.2024
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu...
A1
Publicat 23.12.2024
Horoscopul zilei de 26 decembrie 2024. Leii se relaxează. Află ce se întâmplă...
CaTine
Publicat 25.12.2024
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului...
spynews.ro
Publicat 23.12.2024
Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile
GSP
Publicat 24.12.2024
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de...
Click.ro
Publicat 23.12.2024
Un nou super-continent se va forma pe Pământ. Cât de schimbată va fi planeta
Useit
Publicat 25.12.2024
Ce trebuie să ai în buzunar de Crăciun pentru a avea noroc și împliniri
Redacţia.ro
Publicat 25.12.2024
„În 10 ani, vom avea cu toții cipuri în creier”. Ce spune Călin Georgescu...
libertatea.ro
Publicat 24.12.2024
Rihanna a vorbit despre evoluția stilului său: „Doamne, de ce trebuie să-mi...
ZU
Publicat 25.12.2024
Rețeta simplă de vin fiert. Cât se ține la fiert și ce mai poți adăuga
Hello taste
Publicat 25.12.2024
Budincă de orez cu lapte și vanilie. Decorată cu puțină scorțișoară, e o...
Deparinti
Publicat 25.12.2024
Când s-a născut cu adevărat Iisus Hristos? Savanții dezvăluie data, care...
ziare.com
Publicat 24.12.2024
Cansu Dere reapare în mediul online mai spectaculoasă ca oricând. A pășit pe...
Happy
Publicat 24.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum poți evita consumul de alimente în exces. Ce poți face pentru a-ți...
Medicool
Publicat 25.12.2024