Antena LIVE

Curs valutar

O nouă "ţeapă" pe piaţa de asigurări. Se cere demiterea conducerii ASF după scandalul Euroins

Euroins, cel mai mare asigurator auto din România, nu mai are autorizaţie de funcţionare. Cei aproape trei milioane de clienţi trebuie să-şi recupereze pagubele de la Fondul de Garantare. Compania contestă decizia ASF. USR a depus cerere de revocare a conducerii ASF, spunând că este "o nouă ţeapă pe piaţa de asigurări" iar liderul PMP, Eugen Tomac vorbeşte de o reorganizare a instituţiei, iar atribuţiile să fie preluate temporar de BNR. 

 

De la 17.03.2023, 14:19
WhatsApp
Euroins Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras oficial autorizația de funcționare a companiei Euroins, cea mai mare din domeniul asigurărilor RCA, cu peste 2,5 milioane de asigurați. Cere insolvența acesteia, iar Fondul de Garantare va prelua toate dosarele clienților.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat vineri că a fost depusă la Parlament o cerere de revocare a întregii conduceri a Autorităţii de Supraveghere Financiară, după retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins, considerând că este vorba despre "o nouă ţeapă pe piaţa de asigurări" la care ASF ar fi fost complice.

"Este o nouă ţeapă pe piaţa de asigurări, o ţeapă la care ASF este complice. Am avut City Insurance, astăzi este Euroins. Să fie limpede: ASF a lăsat Euroins să vândă hârtii A4 pe post de RCA. ASF a fost complice la o gaură care, aflăm din comunicatul lor de astăzi, a fost de 1,75 de miliarde de lei sub cerinţa de capital minim absolută, pe care trebuia să o supravegheze să fie îndeplinită. O spune chiar ASF în comunicatul de astăzi că din 2022 avem o gaură de 1,75 de miliarde de lei şi ei i-au lăsat în continuare pe cei de la Euroins să vândă RCA, evident nişte asigurări care, compania fiind în situaţia în care este, nu mai au nicio acoperire. Prin urmare, am depus astăzi la Parlament cerere de revocare a conducerii ASF, atât a preşedintelui, cât şi a consiliului", a spus Drulă.

El a subliniat că aşteaptă ca această cerere de revocare să fie votată şi de către liderul PSD, Marcel Ciolacu, şi parlamentarii social democraţi, iar ulterior Parlamentul să numească profesionişti în conducerea ASF. "Iar luni îl aştept pe domnul Marcel Ciolacu să voteze această revocare şi să numim în sfârşit, după 10 ani, profesionişti în conducerea ASF, un consiliu profesionist, un preşedinte profesionist, pentru că altfel ajungem să plătim miliarde şi miliarde de lei de la buget (...) pentru a acoperi incompetenţa sau chiar complicitatea - aici este treaba procurorilor să vadă ce s-a întâmplat la ASF - cu ţeparii pieţei de asigurări", a adăugat Cătălin Drulă.

Pe acelaşi subiect

USR: ASF, înţesată cu membri de partid sau rude ale acestora

Liderul USR a afirmat că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, ar fi ştiut de mai mult timp despre problemele cu care se confruntă Euroins şi a cerut explicaţii din partea acestuia pentru "înţesarea" ASF cu membri de partid sau rude ale acestora.

"Înţeleg că domnul Ciolacu ştia demult situaţia în care este Euroins, de altfel săptămânile trecute a ieşit şi a spus-o. Să dea explicaţii publice de ce PSD şi PNL au înţesat acest consiliu cu oameni de partid, cu rude, soţii şi ce mai sunt acolo, oameni care au lăsat să se întâmple un dezastru în piaţa de asigurări din România şi au ajuns românii să plătească de două, trei ori mai mult pe un RCA pentru o maşină", a adăugat Drulă. Liderul USR a mai menţionat că estimează că acest nou faliment pe piaţa RCA va duce la scumpirea poliţelor şi a făcut un apel către Ministerul Public "să se mişte mai cu curaj" şi să ancheteze situaţia creată.

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac: După insolvenţa Euroins, conducerea ASF trebuie demisă

Conducerea ASF trebuie demisă, iar instituţia trebuie reorganizată din temelii, consideră europarlamentarul PMP Eugen Tomac. "Țepele marca Bancorex au revenit în România. După insolvenţa Euroins, conducerea Autorităţii de Supraveghere Fiscală (ASF) trebuie demisă, iar instituţia trebuie reorganizată din temelii. Sub ochiul vigilent al actualei conduceri ASF, venită pe filiera PSD, se dau tunuri care aduc aminte de Bancorexul anilor ’90. Euroins a emis poliţe de aproape 400 de milioane de euro pe care statul va trebui să le garanteze acum, iar falimentul City Insurance a condus la pierderi estimate de 120 de milioane de euro. Acestea au fost baloane de săpun care s-au umflat şi apoi s-au spart sub privirea blajină a unei conduceri politizate a ASF", a scris pe Facebook eurodeputatul Eugen Tomac, lider PMP.

El afirmă că se impune reorganizarea instituţiei, "poate temporar atribuţiile să fie preluate de BNR". "Sunt găuri pe care le vor acoperi tot românii fie din bugetul de stat, fie prin faptul că vor exista probleme cu decontarea pagubelor în urma unor evenimente rutiere nedorite. Şi aşa sunt blocate instanţele de sutele de mii de dosare de daună. Este clar că degeaba îi plătim regeşte pe conducătorii ASF, cu aproape 800.000 de lei anual, dacă ei nu sunt în stare să îşi îndeplinească obligaţiile legale: reglementare, control şi arbitru. Se impune reorganizarea instituţiei – poate temporar atribuţiile să fie preluate de BNR.

De asemenea, este clar că trebuie umblat şi la legislaţie care să asigure o mai bună distribuţie a contractelor de asigurare între societăţile existente, fără să mai existe oligopoluri generate de preţurile de dumping practicate doar de unele companii. Au ajuns cu burta în sus companiile care practicau (în mod programatic) cele mai mici preţuri tocmai pentru a avea o cotă de piaţă cât mai mare. Nu în ultimul rând, instituţiile statului ar trebui să rezolve celelalte probleme care afectează piaţa asigurărilor, îndeosebi numărul extraordinar de mare de fraude care se produc în service-uri, acolo unde se umflă artificial facturile de plată pentru lucrările realizate şi plătite de asiguratori", încheie Tomac.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

asigurari auto catalin drula eugen tomac insolventa rca romania
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024