Antena LIVE

Cătălin Cherecheş nu mai e primar în Baia Mare. Prefectul de Maramureş a emis ordinul de încetarea de drept a mandatului

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a emis, miercuri, ordinul privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, informează Mediafax.

De la 29.11.2023, 14:47

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Maramureș, decizia a fost luată având în vedere „Sentința Penală nr.41/2022 a Tribunalului Cluj, copia Dispozitivului Deciziei Penale nr.1704/A/2023 a Curții de Apel Cluj, definitivă, prin care domnul Cătălin Cherecheș a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare”.

„Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situației juridice și a respectării prevederilor legale în vigoare. Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public și necesitatea asigurării bunei funcționări a administrației locale în beneficiul comunității”, se arată în comunicat.

Prefectura arată că actul administrativ va fi adus la cunoștința părților pentru a respecta prevederile legale în vigoare. Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, a fost prins, marți seara, în Augsburg, Germania, și urmează să fie adus în țară.

Ți-a plăcut acest articol?

catalin chereches primar baia mare prefect
Întrebarea zilei
Aţi avut nevoie recent de meseriaşi şi nu aţi găsit?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
În ce stare se află Florin Piersic în aceste momente. Anunțul medicilor:...
Fanatik.ro
Publicat 13.05.2024
Fabrica din România unde se construiesc tunuri pentru armatele lumii. Producția...
Fanatik.ro
Publicat 10.05.2024
Unul din 24 de locuitori din New York este acum milionar
spotmedia.ro
Publicat 10.05.2024
Meteorologii au actualizat prognoza METEO. Cum va fi vremea până la finalul...
Gandul
Publicat 13.05.2024
Momente emoţionante la tribunal: un bărbat înjunghiat de fiica vitregă a cerut...
Adevărul
Publicat 13.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 14 mai 2024. Peștii se simt iubiți și apreciați de cei din...
CaTine
Publicat 13.05.2024
Cu ce se ocupă Adina Miuleasa de la Mireasa, sezonul 6. Fosta concurentă este...
spynews.ro
Publicat 13.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Îngrășământul ideal pentru roșii, ardei și castraveți. Aplică-le acest...
Click.ro
Publicat 13.05.2024
Pericolul care se ascunde în mașini, potrivit experților. 99% dintre vehicule...
Useit
Publicat 13.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
EXCLUSIV. Declaraţia prin care Vlad Pascu ar putea obţine o pedeapsă mai mică...
libertatea.ro
Publicat 13.05.2024
Taylor Swift a dat startul unei noi etape a turneului „The Eras Tour”....
ZU
Publicat 13.05.2024
Prăjitură cu mousse de căpșuni și glazură de ciocolată
Hello taste
Publicat 13.05.2024
Cele mai bune alimente pentru sarcină
Deparinti
Publicat 13.05.2024
Situațiile în care un angajat poate cere salarii compensatorii când...
ziare.com
Publicat 13.05.2024
Emre Altuğ a îmbrăcat din nou costumul de mire și a surprins pe toată lumea....
Happy
Publicat 13.05.2024
Semințe și nuci care conțin zinc. Ce efecte pot avea asupra alimentației
Medicool
Publicat 13.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024