Preşedintele Iohannis deschide anul universitar la Constanţa
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la manifestările prilejuite de deschiderea anului universitar la Constanţa.
De Redactia Observator la 02.10.2017, 07:32Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la manifestările prilejuite de deschiderea anului universitar la Constanţa.
Klaus Iohannis va fi prezent, luni, la manifestările prilejuite de deschiderea anului universitar la Constanţa, evenimentul fiind organizat de către Primărie, în Piaţa Ovidiu. La ceremonie vor fi prezenţi studenţi ai Universităţii Ovidius, ai Universităţii Maritime şi ai Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa, în 2 octombrie, de la ora 11.00, în Piaţa Ovidiu, se va desfăşura evenimentul prilejuit de deschiderea anului universitar 2017-2018, ceremonia fiind marcată de prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Evenimentul este organizat de către Primăria Municipiului Constanţa în parteneriat cu Universitatea Ovidius, Universitatea Maritimă şi Academia Navală “Mircea cel Bătrân”.
- Anul universitar 2017-2018. Peste 10.000 de "boboci" s-au înscris la Universitatea Politehnica din București
- DECIZIE SURPRIZĂ! O universitate din România acordă BURSE de aproape 2000 de euro tinerelor studente care devin mame
- Au fost SUSPENDATE cursurile unei universităţi franceze, după ce campusul a fost OCUPAT de migranţi
Accesul publicului se va face între orele 09.30 – 10.30.
Conform sursei citate, accesul autovehiculelor în zona peninsulară a Constanţei, luni, între orele 8.00 – 13.00 se va realiza prin prezentarea unui act de identitate din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază în zona afectată de restricţii (în cazul riveranilor), sau deţine un permis de trecere eliberat de autorităţile competente.
În zonă va fi interzis accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranţă, cu excepţia autovehiculelor aparţinând instituţiilor publice/persoanelor invitate/ acreditate să participe la acest eveniment.
Totodată, maşinile care aprovizionează agenţii economici aflaţi în zona de siguranţă vor avea acces doar până la ora 7.00.
Primăria municipiului Constanţa recomandă constănţenilor care vor lua parte la evenimentul organizat luni, în Piaţa Ovidiu, să folosească mijloacele de transport în comu,n ori să aleagă deplasarea pietonală, în acest fel se vor evita blocajele auto în zona peninsulară a oraşului.
Este pentru al doilea an consecutiv când deschiderea anului universitar are loc în Piaţa Ovidiu, la evenimentul din 2016 fiind prezente Universitatea Ovidius şi Universitatea Maritimă, acestora adăugându-li-se în acest an şi Academia Navală “Mircea cel Bătrân”.
Sursa: News.ro