Primele reacții ale candidaţilor la alegerile prezidenţiale 2019 după închiderea urnelor
Cei 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale au aşteptat cu înfrigurare primele rezultate ale exit-poll-urilor. Anunţul de la orele 21, după închiderea urnelor, a stârnit un val de aplauze la sediul partidului liberal.
De Redactia Observator la 11.11.2019, 11:12Cei 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale au aşteptat cu înfrigurare primele rezultate ale exit-poll-urilor. Anunţul de la orele 21, după închiderea urnelor, a stârnit un val de aplauze la sediul partidului liberal.
În discursul său, Klaus Iohannis a încercat să aducă de partea sa şi alte partide, pentru al doilea tur de scrutin.
Şi în tabăra PSD a fost bucurie. Viorica Dăncilă a ieşit pe locul doi şi l-a provocat pe preşedintele Iohannis la o dezbatere, înainte de cursa finală pentru Cotroceni.
Pe de altă parte, candidatul USR PLUS, Dan Barna, deşi a mizat pe votul din Diaspora, şi-a recunoscut, până la urmă, înfrângerea.
Primele estimări după închiderea urnelor au adus bucurie în rândul liberalilor. Klaus Iohannis a ieşit învingător şi le-a mulţumit pentru reuşită celor care l-au votat.
Klaus Iohannis: Am crezut mereu in romani si in implicarea lor, iar participarea lor din aceste zile este o mare bucurie pentru democratia din Romania. Vreau sa le multumesc tuturor celor care mi-au acordat increderea lor.
O victorie împotriva PSD, aşa a catalogat Klaus Iohannis rezultatul obţinut ieri
Klaus Iohannis: Am reusit sa invingem PSD-ul mai mult decat oricand in ultimii 30 de ani. Romania s-ar fi intors in anii 90. Pentru ca asta vrea PSD, daca nu i-am fi oprit. Si noi i-am oprit. Noi, noi impreuna cu romanii.
Pentru preşedintele PNL, Ludovic Orban, obiectivul partidului a fost atins. Liberalii sunt siguri că Iohannis va învinge fără probleme şi în al doilea tur de scrutin.
Ludovic Orban: Presedintele Iohannis in mod clar castiga in turul doi, indiferent de candidat, ca-i cu Dancila, ca-i cu Diaconu sau cu candidatul USR PLUS.
A fost bucurie şi în tabăra PSD. Viorica Dăncilă se află pe locul doi. Rezultatul nu îi împiedică însă pe social democraţi să spere că vor câştiga alegerile prezidenţiale.
VIorica Dăncilă: Multumesc tuturor celor care au votat cu inima. Am aratat ca suntem alaturi de romani si speram ca in urmatoarele doua saptamani cat mai multi romani sa ni se alture, chiar si cei care acum au avut o alta alternativa.
Viorica Dăncilă l-a şi provocat pe Klaus Iohannis, înaintea turului 2.
VIorica Dăncilă: Sper sa accepte. Sper sa fie curajos si sa vina la aceasta dezbatere foarte necesara pentru ca oamenii trebuie sa vada ce am facut fiecare dintre noi.
Pe locul trei se situează Dan Barna, candidatul Alianţei USR-PLUS. Imediat după închiderea urnelor, acesta a sperat că votul românilor din străinătate va răsturna situaţia şi îi va aduce mult râvnitul loc 2.
Dan Barna: Este un record istoric fara precedent in Diaspora si asta ne da incredere si speranta. Este important sa fie numarat fiecare vot. Rezultatul nu este al exit poll urilor, am vazut de multe ori ca acestea dau erori destul de generoasa. Rezultatul este al numararii voturilor.
Ulterior însă, Dan Barna şi-a anunţat înfrângerea pe pagina de Facebook: ''Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reuşit să intrăm în turul 2. Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi"
Cu toate acestea, Dacian Cioloş susţine că alianţa are planuri mari pentru următoarele alegeri.
Dacian Cioloş: Noi suntem convinsi, cu ceea ce am obtinut la europarlamentare si acum la prezidentiale, ca alianta USR plus poate sa castige anul viitor la locale si la parlamnetare.
Pentru cei doi candidaţi care vor intra în turul doi de scrutin urmează acum două săptămâni de foc. Până pe 24 noiembrie, ei vor încerca să convingă cât mai mulţi români că merită să ajungă la Palatul Controceni.