Antena LIVE

Curs valutar

Reacţia lui Iohannis, după ce Lasconi i-a cerut demisia: Cum să plec. Constituţia îmi spune să stau 

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că nu va demisiona din funcţie, iar acțiunile sale sunt în conformitate cu prevederile Constituției. USR a cerut partidelor pro-europene, după ieşirea de la negocieri, să solicite demisia președintelui Klaus Iohannis la finalul mandatului său.

De la 18.12.2024, 18:02
WhatsApp
Reacţia lui Iohannis, după ce Lasconi i-a cerut demisia: Cum să plec. Constituţia îmi spune să stau Facebook

"Constituția noastră e foarte clară, prevăzută expres în art. 82. Nu e o ingerință din partea mea, ci este articol din Constituție. CCR nu mi-a prelungit mie mandatul, CCR a subliniat că există acest articol și se aplică", a spus şeful statului. 

Președintele a adăugat că o eventuală plecare din funcție ar fi posibilă doar prin demisie, dar aceasta ar avea loc doar în condiții excepționale. "Eu nici nu pot să plec. Cum să plec dacă Constituția îmi spune că nu pot pleca? Dacă aș pleca, aș pleca prin demisie. Sigur, e posibil și acest lucru, dar nu aș face asta decât pentru un interes public major care altfel nu se poate rezolva".

Iohannis nu-şi dă demisia

Pe acelaşi subiect

În ceea ce privește viitorul politic, președintele a insistat asupra necesității organizării rapide a alegerilor și formării unui nou guvern. "Cred că alegerile ar trebui organizate destul de repede. O tergiversare nu va ajuta. Sper să se formeze cât mai rapid posibil noul guvern și să se clarifice această chestiune", a declarat Iohannis. 

USR a solicitat partidelor pro-europene să ceară demisia președintelui Klaus Iohannis când i se încheie mandatul și dă ultimatum până luni coaliției pentru acceptarea unor măsuri, între care: adoptarea bugetului, demiterea șefului AEP și a șefilor serviciilor, a anunțat Elena Lasconi.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

klaus iohannis presedinte romania alegeri prezidentiale elena lasconi
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025