Antena LIVE

Curs valutar

Renovarea vilei care ar fi pregătită pentru Iohannis. Ciolacu: Guvernul nu a dat bani. E o clădire cu risc seismic. La fel s-a făcut şi cu Vila Lac

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, despre vila de protocol din Bulevardul Aviatorilor unde se fac lucrări şi care ar putea fi atribuită preşedintelui Klaus Iohannis la finalul mandatului, că este vorba de o clădire cu risc seismic, monument istoric clasa A.  El a precizat că şeful statului nu i-a cerut un spaţiu locativ sau să aprobe vreun ban pentru o clădire din România care să devină reşedinţa acestuia. Guvernul nu a dat bani pentru renovarea vilei care ar fi pregătită pentru Iohannis, a spus premierul, potrivit news.ro.   

De la 29.02.2024, 11:11
WhatsApp
Renovarea vilei care ar fi pregătită pentru Iohannis. Ciolacu: Guvernul nu a dat bani. E o clădire cu risc seismic. La fel s-a făcut şi cu Vila Lac gov.ro

Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, la RTV pe ce cheltuie Regia Protocolului de Stat între 7 şi 9 milioane în renovarea unei vile. "M-am lămurit. Nu este niciun act normativ în Guvernul României, la Secretariatul General care să aloce bani pentru acea clădire. Mai mult, este o decizie a Consiliului de Administraţie. E cu grad seismic, din ce am înţeles eu, este o clădire reprezentantivă şi în al treilea rând este monument istoric clasa A", a explicat premierul.

El a precizat că nu a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis despre viitoarea sa locuinţă după ce îşi va încheia mandatul. "Eu cu preşedintele României nu am avut nicio discuţie cu privire la viitoare locuinţă a domniei sale. Preşedintele României nu m-a sunat şi nu mi-a cerut spaţiu locativ sau să aprob vreun ban pentru vreo clădire din Bucureşti sau din România care va deveni reşedinţa preşedintelui după ce îşi termină mandatul. Ce am întrebat la RA-APPS şi mi s-a răspuns foarte clar: niciun ban de la bugetul statului nu a fost investit. Aşa este decizia Consiliului de Administraţie. Sunt din venituri proprii, au hotărât - şi nu este singura clădire - să facă aceste investiţii. Mi se pare imens. Am înţeles că până acum s-a investit în consolidare în jur de două milioane de lei, fiind o investiţie multianuală. Acesta este adevărul. Nu am la Guvern, la Secretariatul General, verbal nu am avut niciodată o discuţie, nu e făcută nicio solicitare de la preşedinte", a afirmat premierul.

El a precizat că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Vila Lac 1. "Este acelaşi lucru care s-a făcut şi cu Vila Lac 1. S-a făcut un studiu. Acolo sunt sumele umflate. Priorităţile le stabileşte, în cazul la Vila Lac, Guvernul României şi am spus că nu este o prioritate în acest moment, cu toate că este o clădire reprezentativă şi la Regie, este Regia Autonomă, au decis, sunt mai multe clădiri, nu este singura din câte am înţeles, îmi vor trimite toate documentele, să facă aceste investiţii", a susţinut Marcel Ciolacu.

Administraţia Prezidenţială a transmis, marţi, într-un răspuns oficial către News.ro, că nu există nicio solicitare din partea şefului statului Klaus Iohannis sau a Administraţiei Prezidenţiale, pentru atribuirea unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru cabinet de lucru, ambele cu destinaţia de reşedinţă, după încetarea mandatului preşedintelui.

Pe acelaşi subiect

Ciolacu, despre vila care ar fi pregătită pentru Iohannis: Am auzit de investiția de 7 milioane de euro din presă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că va cere Secretarului General al Guvernului toate informaţiile privind investiţia în vila de protocol din Aviatorilor, el precizând că nu poate răspunde dacă e pregătită pentru preşedintele României sau nu. Reacţia premierului a venit după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora fostul sediu al PNL şi al ALDE de pe Bulevardul Aviatorilor este pe cale să fie transformat într-o "locuinţă individuală" care va fi atribuită preşedintelui Klaus Iohannis, la finalul mandatului, investiţiile la această vilă de protocol ajungând la peste 7 milioane de euro.

Recorder a prezentat, luni, o investigaţie intitulată "Palatul Împăratului: şapte milioane de euro din bani publici pentru confortul unei singure familii" potrivit căreia pe Bulevardul Aviatorilor din Bucuresti, într-una dintre zonele exclusiviste ale Capitalei, a apărut un şantier învăluit într-o secretomanie totală. Este vorba de lucrări la o vilă de 1200 mp, care a fost, până nu demult, sediu de partid, iar de câteva luni, e transformată, în cel mai mare secret, în reşedinţă pentru o singură familie.

Potrivit Recorder, suma pe care RA-APPS intenţionează să o investească depăşind orice imaginaţie, 7 milioane de euro numai pentru renovare şi amenajare. Jurnaliştii precizează că, conform legii, cercul demnitarilor care ar avea dreptul la o asemenea locuinţă de protocol oferită de stat este foarte restrâns. Iar majoritatea indiciilor duc către aceeaşi persoană, şi anume preşedintele Klaus Iohannis.

Şi G4Media a scris că fostul sediu al Partidului Naţional Liberal şi al ALDE de pe Bulevardul Aviatorilor numărul 86 din Bucureşti este pe cale să fie transformat într-o "locuinţă individuală" care va fi atribuită preşedintelui Klaus Iohannis după ce acesta îşi va termina al doilea mandat, citând o sursă din mediul politic. Aceeaşi sursă a susţinut că, în final, lucrările de amenajare vor costa 45 de milioane de lei, circa 9 milioane de euro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

marcel ciolacu vila klaus iohannis capitala raapps
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024