Cifrele care arată cum sunt ținuți românii prizonieri într-o capcană. Ce se întâmplă cu 50% din banii care intră într-o casă

Iancu Guda, specialist economic al Observator, știe cum este să pleci de jos. Și mai ales că, înainte să câștigi mulţi bani, trebuie să înveți să pierzi. Iancu se întoarce la el acasă, în Medgidia, unde jumătate de oraș a dispărut, iar oamenii se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta. O realitate tristă, întâlnită în mai toate orașele României, în special în cele mai mici și mai vulnerabile, care s-au trezit după Revoluție cu industria distrusă și dată la fier vechi. Un nou episod din campania România Noastră.

• Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
• După ce au sfidat România pe teren, kosovarii au lăsat dezastru și în vestiare. Stive de ambalaje murdare și cafea vărsată pe mese

Cât de mult se schimbă lucrurile îți dai seama când te întorci înapoi în locurile copilăriei. Am plecat la 18 ani din Medgidia și de atunci m-am întors foarte rar. Și de fiecare dată am văzut cum dispare, încet, o lume. Lumea în care eu m-am născut și în care am visat să devin un mare fotbalist.

La 14 ani tata a luat-o serios. Iancule, vrei să faci o meserie din asta sau e doar o plăcere, un hobby? Și tata, sincer, nu-mi dau seama că îmi place și matematica, îmi place și fotbalul. Iancule, știi cum? Du-te la sală de două ori pe zi, dar serios. După o lună m-am lăsat. Dar să știți că a mai fost o problemă care m-a descurajat. Lipsa de infrastructură sportivă. Jucam la CSM Medgidia, dar ne antrenam pe stadionul vechi. Care, încă de pe vremurile alea, deja avea bălării crescute, ierburi, nu mai era... Tribunele căzute. Așadar, singura opțiune era să mă țin de școală. La 18 ani am plecat la București.

Îmi aduc aminte prima zi în București, taximetristul de la gară m-a plimbat aproape o oră, mi-a luat toți banii din buzunar pentru un drum care se putea face pe jos în 10 minute.

A fost prima lecție dură din România reală a anilor '90. Dacă vreți, înainte să învăț cum se fac banii, a trebuit să simt, pe pielea mea, cum se pierd banii. Eram student atunci când am decis că trebuie să îmi caut de lucru.

Am primit jobul pe loc. După 3 luni am fost promovat. Și tot așa, până am ajuns director general.

Când te gândești că la primul job eram într-un apartament de 2 camere cu 10 oameni, ne era teamă să nu tragem apa la toaletă prea mult ca să deranjăm colegii care vorbeau la telefon. Și am ajuns între timp la o multinațională de 300 de oameni, locul 3 la nivel global.

Suntem în zona de business a Bucureștiului. Suntem la propriu pe acoperișul celor mai mari clădiri de birouri din București. Multinaționala unde am fost director general are în continuare biroul aici, dar nu m-am născut director.

De aici, de pe acoperișul zonei de business din București, mă uit spre trecut și îmi dau seama că nimic nu a fost întâmplător. De aici viitorul se vede altfel. Pentru că, defect profesional, eu sunt obișnuit să privesc totul prin prisma cifrelor. Iar cifrele, mai ales cele din studiul IPSOS, arată o România scindată, măcinată de sărăcie, și fără speranță. 55% dintre români recunosc faptul că uneori nu mai au bani nici de pâine.

98% dintre români spun că bugetul nu le ajunge niciodată ca să își cumpere tot ce și-ar dori

"Nu ne-am așteptat să fie un procent atât de mare de populație care să spună că sunt luni în care nu le ajunge nici măcar să cumpere mâncare, și 2 la sută dintre oameni care spun că au mijloace suficiente încât să își cumpere tot ce au nevoie. Avem o Românie foarte polarizată și sunt multe Românii în România", a explicat Alina Stepan, manager Compania de cercetare IPSOS.

Acasă, în România mea, văd asta în fiecare om pe care îl întâlnesc pe stradă, în fiecare clădire care stă să cadă.

Când eram mic, Medgidia era un oraș de 60.000 de locuitori, acum de-abia numără 30.000. Cred că Medgidia a pierdut cel puțin două decenii și jumătate. Între anii 1990-2015, fără investiții care au dus la un declin inclusiv demografic.

Acum, pe stadionul imens, construit pe vremea lui Ceaușescu, ar încăpea lejer toată populația orașului. Și ar mai rămâne și câteva scaune libere. E aici, la scară mică, România mea. În care 42% dintre români își fac foarte des griji legate de situația financiară. Mulți trebuie să își mai ia încă un job ca să poată acoperi toate cheltuielile dintr-o lună.

Românii sunt dependenți de salariu și trăiesc de la o lună la alta

În România asta e realitatea. 99% din banii care intră într-o casă vin din muncă, doar 1% din randament. Noi muncim pentru bani, asta înseamnă vulnerabilitate, dependență, trăim de la salariu la salariu și rămânem prizonieri într-o capcană.

În ultimii doi ani prețurile din România au crescut cu 25%. În cazul gazelor naturale, cu 60%. Avem cea mai mare rată a inflației din Europa. În 2024 România a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri din Uniunea Europeană - și la mâncare, și la servicii, și la transport, și la chirii, la bilete de avion sau la cazare. Așa că, acum, cea mai mare preocupare a românilor a devenit cum să împartă banii ca să supraviețuiască decent de la un salariu la altul. Jumătate din bugetul unei familii din România se duce pe mâncare. Și cel mai mic procent, 9%, pe îngrijirea copiilor, arată studiul IPSOS.

Foarte rar mi se întâmplă să mai întâlnesc oameni cunoscuți prin oraș. Cei din generația mea, dar chiar și cei de-o vârstă cu părinții mei, au plecat aproape toți.

România toată este, de fapt, într-un mare declin demografic

La fiecare 10 ani România pierde câte un milion de oameni. Fie din cauza migrației, fie a natalității în scădere accentuată. În 1990, la ieșirea din comunism, eram 23 de milioane. Acum, suntem nici 19. În ritmul ăsta, ne avertizează ONU, încet, România dispare. Anul viitor vom ajunge la o populație de 16 milioane. Atât cât avea România după Primul Război Mondial.

Cred că incompetența administrației publice din anii '90 și 2000 se va plăti scump în sensul că o să avem nevoie de mai mulți ani să refacem demografic orașul decât s-a distrus.

Și de mai mulți bani ca să refacem orașul. Pe alocuri, fondurile europene au reușit să acopere ziduri crăpate și clădiri vechi. Inclusiv școala mea generală. Condițiile din școli s-au schimbat. Liceul la care am fost eu e de nerecunoscut.

În clasele cu mobilă nouă și tablă inteligentă se pregătește următoarea generație care, poate, va schimba și Medgidia, și România. Și, din nou, mă simt nevoit să îmi arunc o privire pe cifre.

Dacă te uiți la Brutul Mediu din Medgidia, e aproape 5.000 de lei. Brutul Mediu în România e 8.200 de lei. E normal că te compari și cu Bucureștiul, și cu Clujul, și cu Timișoara, Constanța, dar cred că diferența se recuperează și încep să mă gândesc serios dacă la bătrânețe să nu mă retrag aici, înapoi acasă.

Privesc acum viitorul prin ochii copilului meu. E datoria mea să îi las moștenire o Românie în care să trăiască bine. Alături de toate lecțiile care m-au făcut și pe mine om mare.