Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cum a ajuns sportul o salvare pentru Valentin Butnaru. Povestea redescoperirii prin mișcare. "Viața e mai simplă dacă găseşti un scop"

Valentin Butnaru este unul dintre oamenii care pot să demonstreze că sportul îţi schimbă viaţa. După un grav accident, a rămas cu o tijă în mână şi s-a îngrăşat cu 20 de kilograme. Salvarea lui a fost un antrenor de squash, sport despre care abia se auzise în România. Pentru că suntem ţara care nu încurajează sportul nici ca hobby, nici ca perfomanţă. 

De la 12.11.2024, 20:54
WhatsApp
Vezi și:

De când mă stiu am iubit sportul. Am făcut de toate - și înot, și tenis, și arte marțiale, și fotbal pe maidanul dintre blocuri. 

Nici nu știam când se face seara. Nu mai conta cine pierdea, cine căștiga. Câștigători eram toți, am realizat mai tărziu. Pentru că asta ne-a ținut sănătoși și împreună. Iar prietenia aceea, de pe terenul de fotbal, nu dispare niciodată. 

Pasiunea pentru sport - o poveste din copilărie

Cu Mircea am făcut tot ce nu se poate povesti acum la televizor. Tot de la televizor am aflat de accidentul oribil în urma căruia el a rămas într-un scaun cu rotile. Pentru totdeauna. 

"Viața e mult mai simplă și mai ușoară daca iți găsești un sens, un scop, și treci mai ușor peste probleme cu zâmbetul pe buze", spune Mircea.

El și-a găsit scopul în sport. Și asta a fost salvarea lui. 

"Stii că eu am mai făcut sport și înainte și m-a ajutat enorm și din punct de vedere al sanatatii, și mental, pentru disciplina, energie", spune Mircea.

Așa că azi ne-am dat întălnire tot în parcul copilăriei noastre, în IOR, acolo unde Mircea și alti tineri că el vâslesc în kaiac. 

E fascinant să îi vezi de pe margine. E greu de descris în cuvinte cum se simte, plutind pe luciul apei alaturi de ei, aceasta libertate. 

"Un scaun activ iți da foarte multa independența și daca îi mai dai și un kaiac. Aici depinde de fiecare. am colegi care schiază, am colegi care fac tir cu arcul, mie îmi place kaiacul. A început că o relaxare pe urma pasiune și acum performanta. Noi la anul daca ne ajuta dzeu și ne aduce și kaiacul celalalt plecam la europene", spune Dumitru.

Sportul ca modalitate de integrare

Își fac planuri de viitor, visează și cred că pot face orice. În tara care pune mai mult bariere și piedici exista oameni că ei care îndrăznesc să creadă că pot face orice. Și chiar pot. Antrenați de pe margine și susținuți pas cu pas de Ionut. Căruia chiar aşa i se spune - antrenorul de fericire. 

"Din punctul meu de vedere cea mai frumoasa integrare în societatea a acestor oameni este prin sport, prin faptul că el poate să concureze de la egal la egal cu tine intr-un kaiac sau cu tine la ski , orice sport ar practica", spune Ionut Stancovici.

Pe Ionut l-ați cunoscut în campania Ajut Eu. Aflam atunci povestea unui om care vrea să schimbe viață altor oameni cu dizabilități. Își dorea că și ei să se bucure de lucruri mici. De exemplu, să alunece pe parția de ski. 

Ionut și-a făcut din fericirea acestor oameni un scop în viață. A reușit asta doar pentru că a găsit alti oameni care să îl ajute. 

"Trebuie să știe lumea că în romania sunt 800 și ceva de persoane cu dizabilitati, iar din pacate marea majoritatea a lor sunt captivi în casa. La Jocurile Paralimpice doar se califica cu câțiva sportivi, la noi acest segment nu este exploatat și din păcate nu putem oferi șansă că acești copii stau în casa și nu pot să traisca o viață plina", spune Eduard Novak, fost ministru al Sportului.

Spune asta un ministru al sportului care, înainte de toate, este primul sportiv roman care a adus tarii noastre o medalie la Jocurile Paralimpice. 

"Când am avut accidentul de mașină am căutat 5 ani că să văd cum aș putea să fiu fericit și tot la sport am ajuns", spune Eduard Novak, fost ministru al Sportului.

Asta s-a întâmplat și cu mine. Acum 16 ani o fractura gravă și o placă de metal în braţul stâng m-au obligat să stau în casă luni de zile. Când am ieşit aveam 20 kilograme mai mult şi abia mai reuşeam să urc câteva trepte. 

Pentru salvarea mea, de fapt. Atunci am intrat pentru prima data într-o sala de squash. Abia daca se știa în Romania ce înseamnă asta. Acum, avem și o federație cu acte în regula și un lot national și câțiva campioni internaționali. 

Importanța sportului pentru sănătatea mentală și fizică

Fie pentru că nu au timp suficient, fie pentru că nu își permit, mulți părinți nu își încurajează copiii să facă vreun sport. Așa se face că azi 24% dintre români declara că nu fac mișcare fizica niciodată.

Dan e colegul meu de banca din clasa 1. Prietenia noastră a devenit mai puternică pe terenul de fotbal din curtea scolii. Ne reîntâlnim acum în sala de arte marțiale în care el face și sport și terapie. 

"Important este că după un antrenament sau după mult timp de practica țoață lumea zâmbește", spune Dan.

În toți acești ani a văzut cum cresc, sub ochii lui, generații de copii sănătoși. Și la trup, și la minte. 

Sportul, fie că e pentru sănătate, pentru distracție sau performanta, se face în Romania doar cu mari sacrificii. O simt și cei mai mici sportivi, de la un club de cartier, și mari campioni olimpici. 

"Urgent trebuie reformat sportul romanesc, urgent trebuie construite baze sportive în fiecare sector, e benefic pentru toată lumea și e un win win situation", spunea David Popovici.

Benefic e. Depun și eu mărturie. Sportul m-a ajutat să slăbesc, să îmi recapăt sănătatea şi starea de bine. Sportul e singurul mod în care îmi petrec timpul liber și care îmi mi-a dat ocazia să mă prezint şi aşa - Valentin Butnaru, antrenorul de squash. 

Valentin Butnaru

Visez. Visez la momentul în care Valentin seniorul mă va întreba dacă a meritat totul, stând țanțoș pe un fotoliu VR, probabil. Îi voi răspunde prompt și ferm că a fost o meserie care m-a ales pe mine, nu viceversa. ...

sport romania noastra
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025