Antena LIVE

Curs valutar

Autoritățile se așteaptă la o explozie de cazuri de Covid în septembrie. Scenariul cel mai rău posibil: 4000 de spitalizați

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a afirmat că specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) estimează că vârful pandemiei ar putea să fie în România la finalul lunii septembrie, menţionând că în cel mai rău scenariu posibil ţara noastră ar putea ajunge la 4.000 de pacienţi spitalizaţi în perioadele de vârf pandemic.

De la 24.08.2021, 14:58
WhatsApp
Ioana Mihăilă Hepta

Ioana Mihăilă a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că se aşteaptă ca numărul de spitalizări COVID în valul patru să fie mai mic decât a fost în valul trei, relatează news.ro.

“Aşa cum ne uităm la celelalte ţări unde procesul de vaccinare a mers bine, numărul de cazuri spitalizate este mult mai mic decât numărul de cazuri spitalizate în cursul valului trei chiar dacă numărul de infectări a ajuns să fie similar cu ceea s-a întâmplat în valul trei. Ne aşteptăm ca numărul de infectări să fie mai mic acum decât în valul trei, chiar dacă s-ar putea să ajungem la un număr de infectări similar cu cel din valul trei, dar, pe de altă parte facem apel către populaţie să meargă să se vaccineze pentru că aceasta este singura măsură împreună cu respectarea distanţării şi portul măştii în interior, care ne poate feri de o încărcătură maximă a numărului de paturi şi a sistemului sanitar”, a afirmat ministrul Sănătăţii. 

Vârful pandemiei va fi în România la sfârşitul lunii septembrie

Mihăilă a menţionat că INSP estimează că vârful pandemiei va fi în România la sfârşitul lunii septembrie. 

Pe acelaşi subiect

“Ultima raportare de la Institutul Naţional de Sănătate Publică corectează de fapt o raportare anterior şi estimează că vârful s-ar putea să fie la finalul lunii septembrie, dar este o estimare. Ne putem aştepta să apară modificări faţă de această estimare, iar în scenariul cel mai rău posibil INSP apreciază că s-ar putea să ajungem la aproximativ 4.000 de pacienţi spitalizaţi în perioadele de vârf pandemic. Aceasta este scenariul cel mai rău posibil”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă: În acest moment nu se discută despre vaccinarea obligatorie

Ministrul Sănătăţii a anunţat că în acest moment nu se discută în ţara noastră de vaccinarea obligatorie, menţionând că speră ca cei care refuză să se vaccineze să aleagă această variantă şi nu pe cea a internării în spital. “În acest moment nu se discută despre vaccinarea obligatorie, dar sperăm totuşi că oamenii care acum refuză să se vaccineze să fie conştienţi de importanţa vaccinării şi să aleagă această variantă şi nu aceea a internării în spital pe o secţie de Terapie Intensivă infectaţi cu COVID, a lor sau a celor cu care vin în contact”, a declarat Ioana Mihăilă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

valul 4 de covid coronavirus covid-19 romania pacienti ioana mihaila
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025