Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Se schimbă scenariile în noul an şcolar. Sorin Cîmpeanu: "Vom ţine şcolile deschise până la rata de infectare de 6 la mie"

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că şcolile vor rămâne deschise în noul an până la pragul de 6 la mie. Astfel, scenariul verde de funcţionare al unităţilor de învăţământ se modifică în anul şcolar 2021-2022.

de Cornel Preda

la 20.08.2021 , 13:38

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat vineri, după şedinţa de lucru de la Guvern pe tema măsurilor în perspectiva începerii anului şcolar în contextul pandemiei, că şcolile vor fi ţinute deschise pâna la rata de infectare de 6 la mie, iar în cazul în care se va trece peste acest prag, persoanele nevaccinate nu vor fi dezavantajate, dar vor exista beneficii pentru cei vaccinaţi.

Sorin Cîmpeanu a subliniat că peste nivelul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla în funcţie de vârstă şi de specificul activităţii.

"Până la pragul de 6 la mie, toate şcolile vor fi deschise. După 6 la mie, condiţiile restrictive nu vor dezavantaja persoanele vaccinate. După 6 la mie, preşcolarii vor merge fizic, clasele 1-6 trec în online, iar clasele 7-12 vom vedea dacă modificăm regula valabilă acum şi dăm beneficii elevilor vaccinaţi să li se permită să vină fizic", a explicat Sorin Cîmpeanu.

Vezi și

Pe acelaşi subiect

Purtarea măştii rămâne obligatorie

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a menţionat că purtarea măştii de protecţie rămâne obligatorie pentru copiii peste 6 ani, însă nu şi în spaţii deschise.

„Trebuie să avem în vedere că acestor copii care merg la școală trebuie să le oferim un cadru sigur și continuarea anumitor măsuri de protecție, așa încât transmiterea la această vârstă să rămână cât mai mică posibil. Purtarea măștii în școală va fi obligatorie în continuare pentru copiii de peste 6 ani, purtarea măștii în spații deschise nu va mai fi considerată obligatorie”, a spus Ioana Mihăilă.

De asemenea, orele de educaţie fizică se vor face "preponderent în spaţii deschise, iar în spaţii închise se va decide în funcţie de incidenţă dacă se poate face sport cu sau fără mască".

Legat de vaccinarea în şcoli, ministrul Sănătăţii spune că scenariile vor fi adaptate în funcţie de particularităţile localităţilor şi şcolilor. 

Sorin Cîmpeanu a adăugat că în scenariile peste 6 la mie, în cazul profesorilor nevaccinaţi, aceştia vor putea să se testeze. "Colegii profesori care au avut posibilitatea să se vaccineze şi nu au făcut-o şi nici nu au trecut prin boală, va exista posibilitatea testării la 72 de ore. Testarea va fi asigurată de DSP, pot fi făcute şi la privat, dar nu se decontează", a declarat Sorin Cîmpeanu.

Prezenţa fizică la şcoală, o prioritate

Sorin Cîmpeanu declara încă de joi că scenariul de bază de la care se pleacă în prezent este acela că toate şcolile vor fi deschise, iar prezenţa va fi fizică

Sorin Cîmpeanu spune că îşi doreşte ca şcoala să funcţioneze în sistem fizic pentru că "predarea online a generat pierderi educaţionale extrem de mari, care nu mai pot fi recuperate". "Nu mai avem nevoie de încă o generaţie care să suporte aceste pierderi. Nu sunt adeptul scenariilor hibrid şi predării online. Apreciez foarte mult eforturile colegilor în privinţa digitalizării, dar voi susţine predarea fizică", a mai spus ministrul.

Prezenţa fizică a fost susţinută azi şi de premierul Florin Cîţu, care a mai cerut şi ca festivitățile de început de an școlar să fie „cât mai aproape de normalitate”.

Am avut două lucruri pe care le-am spus și rămân ferm pe acestea. Vreau ca anul școlar să înceapă cu prezență fizică și să rămână cu prezență fizică. Avem tot ceea ce ne trebuie. Anul trecut prin multe, am învățat mult, dar nu aveam vaccin. E important pentru mine, după discuțiile pe care le-am avut cu specialiștii asupra impactului de anul trecut asupra elevilor, de aceea nu aș vrea să mai trecem prin acea situație și vom face tot ceea ce e posibil ca anul școlar să rămână cu prezență fizică”, declară Florin Cîțu.

El cere ca festivitățile de început de an școlar să fie „cât mai aproape de normalitate”.„Știu că este complicat, dar am încredere că vom găsi cele mai bue soluții. Este un moment important în viața fiecărui elev și aș vrea să ne bucurăm împreuă în această zi”, adaugă Cîțu.

De asemenea, premierul insistă pe vaccinarea sau testarea angajaților, inclusiv din sistemul de învățământ „Eu mi-a exprimat ca de fiecare dată opinia că nu doar personalul din sistemul medical, dar și cel din învățământ, din MAI, MApN și sistemul public trebuie ori să se vaccineze, ori să se testeze. Nu putem să mergem mai departe așa cum am mers până acum”, conchide Florin Cîțu.

Cornel Preda Like

Cornel și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism încă din anii gimnaziali, când se trezea la 5 dimineața și mergea la chioșcul de ziare pentru a face „revista presei”.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Se schimbă scenariile în noul an şcolar. Sorin Cîmpeanu: "Vom ţine şcolile deschise până la rata de infectare de 6 la mie"