Antena LIVE

Curs valutar

Avertisment OMS pentru Europa: "Acţionaţi acum, sau riscaţi apoi măsuri anti-COVID mai stricte!"

În timp ce subvariantele Omicron ale coronavirusului provoacă un nou val de infectări în Europa, ţările trebuie să intensifice vaccinarea şi să reinstituie măsuri precum purtarea măştii în transportul public şi în spaţiile închise, pentru a evita măsuri mai stricte odată cu apropierea sezoanelor de toamnă şi iarnă, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), potrivit Agerpres.

De la 19.07.2022, 18:32
WhatsApp
Profimedia

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, a îndemnat statele de pe continent să acţioneze acum pentru a preveni saturarea sistemelor sanitare, în condiţiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândeşte intens. ''Avem o creştere a numărului cazurilor (...), într-o societate care funcţionează aproape la fel ca înainte'' de pandemie, a remarcat responsabilul OMS, care a insistat că este nevoie de purtarea măştii, de aerisirea spaţiilor închise şi de administrarea celei de-a doua doze de vaccin booster, înainte ca serurile specifice noilor variante să fie disponibile în toamnă.

Aproape 3 milioane de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în Europa săptămâna trecută

Aceste măsuri de stabilizare trebuie implementate pentru a evita alte măsuri mai stricte, a subliniat Hans Kluge. ''Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse'', după cele care au existat de când a început pandemia, a mai constatat el. 'Acum este suficient de clar că ne aflăm într-o situaţie similară celei de vara trecută'', cu singura diferenţă că varianta Omicron este cea dominantă, a menţionat acelaşi responsabil al OMS într-un comunicat citat de agenţia EFE.

''Odată cu creşterea numărului cazurilor vedem şi o creştere a spitalizărilor, care nu vor face decât să crească şi mai mult în lunile de toamnă şi iarnă, după ce şcolile se vor redeschide, oamenii vor reveni din vacanţe şi odată cu venirea iernii interacţiunea socială se va muta în spaţii închise'', anticipează Hans Kluge, insistând din nou asupra reintroducerii măştii în transportul public şi în spaţiile închise şi administrării celei de-a doua doze de vaccin booster.

Aproape trei milioane de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în Europa săptămâna trecută, circa jumătate din cele înregistrate la nivel mondial. În acelaşi interval de timp spitalizările s-au dublat şi aproape 3.000 de oameni au murit în urma COVID-19.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

oms covid covid 19 restrictii pandemie europa
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024