Zi neagră pentru România, 73 de familii în doliu. Raed Arafat: "Situația este serioasă" (Video)
În numai 24 de ore, Covid-19 a ucis 73 de oameni în țara noastră. Alţi 600 sunt la Terapie Intensivă. Sunt cifre pe care în urmă cu doar o lună nici nu le credeam posibile. Spitalele sunt pline, iar responsabilii din Sănătate atrag atenţia că am putea fi pe un drum dramatic pentru o lungă perioadă de timp.
De Laurenţiu Rădulescu la 06.10.2020, 20:25- Cu spitalele pline și un număr tot mai mare de infectări, Raed Arafat trage un semnal de alarmă
- 60 la sută dintre unitățile-suport Covid-19 sunt pline, cu secțiile ATI sufocate de pacienți
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observatorul orei 19
Raed Arafat, șeful DSU: Vin perioade grele. Vine o perioadă mai grea acum. Așa cum arată acum, dacă nu reușim să schimbăm într-o curbă descendentă situația poate fi foarte dură. Fără să dau cifre în acest moment.
În total de ieri şi până azi, 2.121 de oameni au fost infectaţi cu SarS-CoV-2.
Bucureștiul are până acum 19.389 cazuri confirmate, urmat de Suceava cu 6679 şi Prahova cu 6213 de persoane infectate. Doar în ultima săptamână în Capitală s-au îmbolnavit 2618 de oameni.
Cele mai multe decese de la începutul pandemiei au fost înregistrate în Suceava, București, Argeș, Prahova și Brașov.
peste 60 ani
81.4% dintre decese
bărbați
60.1% dintre decese
Peste 80 la sută dintre decese au fost înregistrate la persoane de peste 60 de ani. Majoritatea celor care au pierdut lupta au fost bărbaţi. Rata de îmbolnăvire în Bucureşti se apropie de două persoane la mia de locuitori.
Adriana Pistol, INSP: Trendul este unul evident pentru toată lumea. Ţara are o serie de judeţe care a depăşit acest prag de 1,5 la mia de locuitori. Marea majoritate a cazurilor din ultima vreme s-a înregistrat în zone urbane.
Gradul de ocupare al spitalelor tinde să fie o adevărată problemă. 60 la sută dintre unitățile-suport Covid-19 sunt pline, iar secțiile ATI din țară sunt sofocate de pacienți în stare gravă.
dr. Virgil Musta, Spitalil Boli Infecţioase Timișoara: Pe secția mea, de exemplu, mai am doar două paturi care nu sunt cu oxigen. Nu mai am paturi pentru persoane care se internează cu lipsa de oxigen. Toate posturile de oxigen sunt internate. Și Spitalul CFR este plin, și Spitalul Militar este plin.
Număr record de focare în România
174 de focare sunt gestionate acum de autorităţi. Un număr record pentru România. Pacienţii în stare gravă sunt mutaţi dintr-un judeţ în altul, chiar şi la distanţă de sute de kilometri. În Botoşani de exemplu, medicii au primit ieri o femeie infectată cu Covid-19 după ce călătorise în Capitală şi a decis să se trateze singură, până când starea de sănătate i s-a agravat.
Ioan Asaftei, Spitalul Județean Botoșani: În prezent e internată pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean. Este asistată cu oxigen.
Raed Arafat, șeful DSU: Foarte încărcat, foarte încărcat Bucureștiul, iar prin Inspectoratul de Aviație transferăm pacienți spre Mureș, Oradea, Timișoara și nu numai din București, ci și din zona de sud. Am detașat medici. Asta e ce încercăm să facem noi, situația este serioasă. Standardul acum este la peste 2000 de cazuri. Acum o săptămână eram la 1500. Astea înseamnă impact suplimentar pe sistemul sanitar.
Pentru a suplini lipsa locurilor din spitale, în curtea Institutului "Marius Nasta" va fi amplasată zilele viitoare o Unitate Mobilă de Terapie Intensivă, achiziţionată din sumele donate în cadrul Teledonului Români Împreună, unde Fundația Mereu Aproape, sprijinită de donatori din întreaga țară, a strâns peste patru milioane de euro.