Cancerul, prevenit gratuit. Vizita la medic ar trebui făcută anual
O treime din cazurile de cancer ar putea fi tratate dacă ar fi descoperite în fază incipientă, spun specialiştii. Primul pas în prevenţia cancerului de col uterin, care face sute de victime anual în ţara noastră este controlul de specialitate.
De Redactia Observator la 09.03.2020, 11:32- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
- În 2018 s-au diagnosticat peste 565.000 de cazuri noi de cancer.
- Apariţia bolii este favorizată de mai mulţi factori.
O treime din cazurile de cancer ar putea fi tratate dacă ar fi descoperite în fază incipientă, spun specialiştii. Primul pas în prevenţia cancerului de col uterin, care face sute de victime anual în ţara noastră este controlul de specialitate. Vizita la medic ar trebui făcută an de an, astfel încât orice modificare să poată fi descoperită şi tratată în timp util.
La nivel mondial, conform estimărilor, doar în 2018 s-au diagnosticat peste 565.000 de cazuri noi de cancer de col uterin. Apariţia bolii este favorizată de mai mulţi factori.
Ala Danilceac, medic ginecolog: Aceştia se adună în timp şi dezvoltă un cancer, o viaţă dezechilibrată, un stil de viaţă dezorganizat, fumatul dfăunează foarte mult, HPV ul ar fi printre factorii cei mai importanţi şi este tratabil prin vaccinare.
Vaccinare care se face doar ca să prevină apariţia bolii, dar care nu poate trata cancerul de col uterin deja apărut. Şi din cauza costurilor, prea puţine femei fac prevenţie împotriva bolii.
Ala Danilceac, medic ginecolog: Din păcate, cancerul nu doare şi atunci, acest lucru le ţine pe paciente acasă, ele ajung la consult sau solicită unul, când deja au sângerări, dureri în ruma contactului sexual, dureri pelvine. Deja când apar aceste semne,e ste un stadiu avansat.
Datele arată că în România, o dată la trei ore o femeie moare din cauza cancerului de col uterin. Şi în fiecare oră, alta este diagnosticată cu cancer de sân.
Ionela Nastase, jurnalist: A completat această listă nenorocită şi colega mea de bancă din liceu. În 2014, la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului făcea tratament cu citostatice. La plecare, am strâns-o tare tare în braţe şi i-am zis că ne vedem peste cinci ani. Ea mi-a răspuns cu vocea sugrumată "nu, eu nu o să mai fiu atunci". Şi s-a dus un an mai târziu, doi copii şi un soţ îndoilat.
Ala Danilceac, medic ginecolog: Doar consultând un ginecolog anual, măcar la doi ani se pot depista leziuni posibil canceroase care se pot trata.
Pentru prevenţia cancerului de col uterin, Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea, asigură pacientelor investigaţii gratuite. O caravană pusă la dispoziţie personalulului medical voluntar va ajunge la dispensarele care s-au alăturat campaniei.
Pentru consultul în ambulatoriu, e necesară trimiterea de la medicul de familie. Iar campania a fost extinsă şi în cabinetele medicilor de familie.
Marian Petrache, preşedintele Cons Jud Ilfov: Lucrul este esenţiual este să prevenim, să facem trataemntul din faza incipientă şi cu banii pe care îi avem să ne adresăm cât mai multor oameni, astfel încât sănătatea să nu mai fie o problemă.
Primele opriri ale caravanei vor fi Ciolpani, Tâncăbeşti şi Periş.
Florentina Rudean, managerul Spitalului Obstetrică şi Ginecologie Buftea: Consultul şi testarea Babeş Papanicolau sunt gratuite în caravană, nu contează calitatea de asigurat, se fac prin programul de screening a cancerului de col uterin, în baza cărţii de identitate.
Ala Danilceac, medic ginecolog: Vom comunica pacientelor rezultatul, le aşteptăm în ambulatoriu sau prin mail.
Doamnă: Cred că e foarte important, pentru că analizele astea sunt foarte costistoare la un moment dat şi nu toată lumea îşi permite să le facă şi atunci, ele fiind gratuite, toate femeile ar trebui să facă lucrul ăsta
Reporter: Când aţi făcut dumneavoastră ultimul control?
Doamnă: Anul trecut. Şi ar trebui anul ăsta să fac din nou. Şi cred că o să merg să fac chiar acum, o dată cu această campanie.
Iar pentru prevenţia cancerului de sân, pacientele por beneficia şi de ecografie mamară gratuită.