Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cardul european de sănătate, "accesoriul" de care avem nevoie pentru o vacanță în străinătate. Ce beneficii are și cum poate fi obținut

Este perioada vacanţelor. Şi chiar dacă nu ar trebui să punem răul înainte, este totuşi important să avem cu noi cardul european de sănătate. Tratamentul medical sau spitalizarea de urgenţă pot fi astfel gratuite în toate statele membre.  

De la 07.07.2023, 21:34
WhatsApp
Vezi și:

Alexandru Soare: "Mulţi dintre ecolegii mei de la muncă au, nu stii niciodată, mai ales că este vorba de sănătate. Este destul de important să ai la îndemână un serviciu de asigurare de sănătate pentru că mai ales în străinătate serviciile sunt foarte costisitoare. Este bun mai ales că eviţi tot timpul de aşteptare şi în momentul în care ai o urgenţă o rezolvi în timp rapid."

Ca să îl primească, trebuie să depună o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate sau să completeze un formular pe site-ul insituţiei. Cardul ajunge în şapte zile la adresa menţionată, care nu e obligatoriu să fie cea de domiciliu. 

Cardul european de asigurări de sănătate poate fi folosit în toate ţările Uniunii Europene dar şi în Marea Britanie, Elveţia şi Irlanda de Nord. Documentul ne asigură asistenţa medicală în caz de accidente sau orice altă afecţiune care necesită intervenţie de urgenţă.

Amalia Hangiu, medic UPU Bagdasar: "Accidentele vasculare, agresiunile fizice, intoxicaţiile, durerile abdominale, abdomenele acute chirugicale, bolile din sfera renală, insuficienţa renală acută. Convulsiile care apar. Cele din sfera traumatică sunt reprezentate în mare parte din accidente rutiere, agresiuni şi căderi."

Pe acelaşi subiect

Beneficiile cardului european de sănătate

Cardul poate fi folosit şi pentru dializă, chimioterapie, oxigenoterapie sau ecocardiografia în caz de boli autoimune. 

Larisa Mezinu, purtător de cuvânt al CNAS: "Asiguratul se prezintă la unul din furnizorii în relaţie contractuală cu sistemul de asigurări din statul respectiv, inclusiv la o cameră de gardă, trebuie prezentat doar acest card european. De regulă, pacienţii nu plătesc aceste servicii, decontarea se face între instituţiile competente. Este important să fie o clinică, un spital, o cameră de gardă din sistemul public."

Cererile de eliberare pentru acest document se înmulţesc în perioada vacanţelor. Numai aici la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, în această perioadă, în fiecare zi sunt 6-700 de cereri pentru eleiberarea cardului european de sănătate

Documentul electronic are o valabilitate de doi ani. Mai puţin de 500.000 de carduri europene de sănătate sunt active acum. 

"Am mai fost în străinătate dar mi-am luat asigurare din aia de trei zile, de cinci zile. Nici nu ştiam că există, am aflat după de cardul ăsta de sănătate. M-am informat după despre el. Nu ştii ce se întâmplă şi sunt mult mai multe avantaje decât asigurarea făcută la firmele de asigurări."

"Nu ştiam, e important să-l avem pentru o linişte psihică, o siguranţă, e mult mai sigur."

În anul 2022 au fost decontate peste 100.000 de solicitări de intervenţii efectuate prin cardurile europene de asigurări de sănătate. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

card european de sanatate
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024