Antena LIVE

Curs valutar

Mai avem câteva zile până la debutul valului 5 - Omicron. Care este cel mai pesimist scenariu pentru România, în opinia lui Octavian Jurma

Cercetătorul Octavian Jurma, cunoscut pentru analizele sale statistice cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus, crede că, în scenariul cel mai pesimist, România ar putea avea peste 32.000 de cazuri de COVID pe zi provocate de varianta Omicron. "Chiar daca Omicron este cu 50% mai puțin virulent decât Delta (o veste bună individual), dacă este cu 200% mai infecțios poate dubla numărul de spitălizari pe unitatea de timp (o veste proastă pentru sănătatea publică)", consideră el.

De la 29.12.2021, 18:57
WhatsApp
Mai avem câteva zile până la debutul valul 5 - Omicron. Care este cel mai pesimist scenariu pentru România, în opinia lui Octavian Jurma Facebook / Octavian Jurma

Valul 5 de COVID va fi generat, în special, de tulpina Omicron, care, potrivit estimărilor, va deveni dominantă la noi în ţară în ianuare, iar la sfârşitul lunii vom vorbi deja despre transmitere comunitară. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a spus că atunci când în România rata de reproducere a infecţiei se va apropia de 1 probabil se va putea discuta de începutul valului 5 al pandemiei, precizând că, pe 28 decembrie, rata de reproducere era de 0,91. 

Cercetătorul Octavian Jurma: 32.000 de cazuri de COVID în cel mai pesimist scenariu

"Graficul pe care l-am prezentat ieri seara la Digi24. Curba rosie este media mobila la 7 zile a cazurilor noi oficiale. Curba verde este media simularilor Delta, recalibrata la inceputul lunii.

Curba albastra este curba teoretica Omicron (rata dublare 3 - 3.5 zile) cu debut la 15 decembrie (primul caz Omicron comunitar din Romania). Este cel mai optimist scenariu realist, cu un varf la aproximativ 20,000 cazuri (unde se atinge capacitatea de testare actuala).

Pe acelaşi subiect

Cel mai pesimist scenariu trece de 32,000 de cazuri pe zi si un are sens sa il contemplam pana nu vom cunoaste intentiile si masurile autoritatilor in perioada urmatoare.

Debutul unui val are in general dupa dobandirea dominantei de o tulpina insa in cazul Omicron valul poate debuta in paralel cu un alt val epidemic si de aceea avem o variatie teoretica de +/- 1 saptamana in privinta debutului vizibil pe curba oficiala a valului 5 (in functie de testare si raportare).

Deoarece Omicron poate produce val in val, curba protocalie este suma curbelor Delta si Omicron. Valul 5 combinat are debutul cu o saptamana mai repede si va fi aprenta mai lin decat debutul valului Omicron, insa la finalul lunii ianuarie o sa vedem si in Romania aspectul de ascensiune foarte rapida si o avalansa de cazuri noi.

Valul 5 - Omicron ar putea fi mai scurt decât valul Delta, crede Octavian Jurma

Este foarte probabil ca si in Romania valul 5-Omicron sa fie mai scurt decat Delta si faza de crestere exponentiala sa fie de 4-6 saptamani (fata de 15 saptamani Delta) dar nu putem extrapola cu usurinta avand in vedere particularitatile din Romania.

E important de subliniat ca toate aceste scenarii sunt doar o speculatie teoretica in acest moment bazate pe analogie si nu pe datele interne (care sunt foarte rudimentare sau chiar deliberat inselatoare in unele cazuri).

Debutul valului Omicron în România, în prima săptămână din ianuarie 2022

Vedem ca debutul aparent pe curba oficiala a valului 5 poate avea loc cel mai devreme saptamana viitoare pe fondul platoului Delta care in realitate este in jur de 1,000 de cazuri pe zi.

Minimul a fost atins duminica si in aceasta saptamana vom avea pentru prima data o crestere procentuala a numarului de cazuri dupa 9 saptamani de scadere de la varful atins in 18 octombrie 2021, dar o mare parte din crestere se datoreaza revenirii la un nivelul de testare dinainte de Craciun.

Putem considera ca valul 4 s-a terminat si ca valul 5 va debuta fie saptamana viitoare peste platoul Delta (curba portocalie), fie in a doua saptamana a lunii ianuarie dupa confirmarea dominatei Omicron (curba albastra).

Doar masuri non-farmaceutice pot limita valul Omicron. Cele mai usoare (certificat verde pentru activitati non-esentiale, restrictii ale petrecerilor, amanarea deschiderii fizice a scolilor) nu s-au luat si este exclus sa fie luate masuri mai dure (lock-down).

Chiar daca Omicron este cu 50% mai putin virulent decat Delta (o veste buna individual), daca este cu 200% mai infectios poate dubla numarul de spitalizari pe unitatea de timp (o veste proasta pentru sanatatea publica).

Spitalele vor resimți valul de îmbolnăviri COVID la finalul lunii ianuarie

Spitalele vor fi lovite la finalul lunii inaurie si in februarie cu un numar foarte mare de internari. Varful de spitalizari in valul 4-Delta a fost de 20,962 si de 1,902 la ATI. Este foarte probabil ca aceste varfuri vor fi atinse sau chiar depasite din cauza cumularii unui numar mare de cazuri intr-o perioada mai scurta de timp.

Trebuie acordata o atentie speciala spitalelor pediatrice care vor fi coplesite rapid dupa deschiderea scolilor in format fizic. Delta a fost deja mult mai aspra cu tinerii si copii decat Alpha. In valul 4-Delta varful de internari in randul minorilor a fost de 515 cazuri dintre care un maxim de 45 de internari la ATI. De asemenea au murit 23 de copii (0-19 ani) in valul 4 fata de 18 in toate valurile precedente cumulat.

Omicron poate tripla cu usurinta numarul de spitalizari pediatrice din varful valului 4-Delta.

Boosterul (sau vaccinarea cu prima doza), masca FFP2 si testarea frecventa raman cele mai importante unelte de lupta cu Omicron pe langa distantarea fizica (evitarea situatiilor cu grad ridicat de risc)", a scris Octavian Jurma pe pagina oficială de Facebook.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

omicron octavian jurma romania covid coronavirus
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024