Marcel Ciolacu, despre proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului COVID-19: "Este o prioritate şi pentru români"
Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, că certificatul verde, în contextul european este o prioritate pentru români.
De Redactia Observator la 06.11.2021, 15:48- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
„Cred că certificatul verde, în contextul european, este o prioritate şi pentru români. L-am urmărit şi eu ieri pe domnul Rafila şi la televizor, am vorbit cu dânsul la telefon, am vorbit şi cu liderul de grup, cu domnul Simonis şi am văzut amendamentele pe care le propune şi domnul Cercel pentru acest certificat verde şi cred că vom ajunge la o concluzie aşteptată şi predictibilă pentru români”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD, întrebat ce şanse are să treacă, săptămâna viitoare, de Camera Deputaţilor proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului COVID-19.
Pe 27 octombrie, Senatul a respins, în calitate de prim for sesizat, propunerea legislativă care introduce obligativitatea solicitării certificatului de vaccinare la locul de muncă, atât la stat cât şi la privat. Proiectul a fost respins cu 67 de voturi „pentru” şi 60 „împotrivă”. Fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi.
La şedinţă, PNL, UDMR şi USR au votat în favoarea propunerii legislative, în timp ce PSD şi AUR au votat împotrivă.
Marcel Ciolacu, despre discuțiile privind componența noului Guvern
- Preşedintele CNCD despre certificatul verde: "Nu este o situaţie de discriminare ci una de salvare a populaţiei"
- Medic: Problema pandemiei ar fi fost rezolvată într-o lună dacă se impunea certificatul verde la orice activitate
- Certificatele COVID ale grecilor vaccinați în Bulgaria sau România, verificate sub suspiciunea de fraudă
Ciolacu a adăugat că până în prezent nu au fost discuţii despre persoanele care ar putea fi propuse în viitorul Executiv. Chestionat dacă Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu ar putea face parte din viitorul Guvern, Ciolacu a răspuns: „Este foarte posibil. Nu este o decizie luată, dar sunt nişte oameni cu expertiză, şi Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu”.
Liderul PSD împreună cu alţi lideri social-democraţi au discutat, sâmbătă la sediul formaţiunii în legătură cu viitorul program de guvernare pregătit de către partid.
sursa: news.ro