Medicamentul Favipiravir ar putea fi eliberat în ambulatoriu, prin farmaciile din spitale, anunță Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății anunță că analizează posibilitatea eliberării medicamentului Favipiravir în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor, cu prescripție medicală, conform recomandărilor specialiștilor din Comisia de specialitate de boli infecțioase.
De Ana Maria Ghiarasim la 29.09.2021, 14:14- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
În prezent, pentru acest medicament, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a realizat o evaluare în baza căreia a emis o autorizaţie pentru nevoi speciale valabilă în România și în baza căreia se permite administrarea în unitățile sanitare, sub supraveghere medicală, având o utilizare restrictivă.
Favipiravir, aviz temporar pentru fabricație și comercializare în India, țara de proveniență
Potrivit Ministerului Sănătății, în India, țara de proveniență, Favipiravir are un aviz temporar pentru fabricaţie şi comercializare obținut în urma unui proces de evaluare accelerată și conditionată de multiple cerințe și care nu poate fi asimilată cu o autorizație de punere pe piață emisă în acord cu legislația europeană în vigoare.
„După discuțiile avute cu specialiștii din Comisia de boli infecțioase și conducerea Agenției Naționale a Medicamentului, vom studia posibilitatea eliberării acestui medicament în ambulatoriu prin farmaciile de circuit închis din cadrul spitalelor, gratuit, numai cu prescripție medicală și cu urmărirea bolnavului pe parcursul tratamentului de către medicul de familie", a declarat Andrei BACIU, secretar de stat în Ministerul Sănătății, potrivit Mediafax.
- Imaginea virală cu un băiețel de 6 ani care n-a ieșit din cuvântul mamei și a ținut masca inclusiv în...
- Sanofi a anunțat că renunță la vaccinul anti-Covid de tip ARN mesager, după succesul rivalilor de la Pfizer și...
- STUDIU: Ce efecte adverse are cea de-a treia doză de vaccin (booster) anti-COVID de la Pfizer-BioNTech sau Moderna
Medicamentul Favipiravir este folosit în tratamentul infecţiei cu virusul SARS-CoV-2
Conform Protocolului Național de tratament al bolnavilor infectați cu virusul SARS-CoV-2, medicamentul Favipiravir este recomandat a fi administrat în formele ușoare și medii de infecție cu corornavirus în prima săptămână de boală.
Într-o adresă către Ministerul Sănătății, Comisia de specialitate de boli infecțioase consideră că medicamentul poate fi eliberat în spital și ambulatoriu la recomandarea medicilor, numai cu prescripție medicală.