Antena LIVE

Curs valutar

Update

Tulpina de SARS-CoV-2 cu mutația E484K, ce ar putea reduce eficiența vaccinurilor, a fost depistată de experții din Suceava

Noua variantă de coronavirus, care prezintă atât caracteristicile tulpinii britanice (B1.1.7), cât și mutația E484K, ce poate reduce eficiența vaccinurilor împotriva virusului, a fost identificată și în România, pe baza secvențierilor efectuate la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV).

De la 05.04.2021, 19:23
WhatsApp
Vezi și:

"La cele 3 variante îngrijorătoare cunoscute ca provenind din Marea Britanie (linia B.1.1.7, nume VOC202012/01), din Africa de Sud (linia B.1.351, cu numele 501Y.V2 15) și din Brazilia (linia P.1, nume P.1), Institutul de Sănătate Publică din Anglia a adăugat, în luna februarie, o nouă variantă a virusului (linia B.1.1.7 + E484K, nume VOC202102/02). Deși numărul cazurilor identificate cu noua variantă (B.1.1.7 + E484K) este momentan relativ redus (fiind prezentate numai 43 de cazuri în Raportul britanic din 1 aprilie 2021), principala îngrijorare provine din capacitatea variantelor ce conțin și mutația E484K de a prezenta o rezistență mai mare la anticorpii generați de vaccin, reducând astfel eficiența vaccinurilor. În luna martie, noua variantă (B.1.1.7 + E484K) a fost introdusă ca variantă îngrijorătoare (variant of concern - VoC) și în lista Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), care monitorizează situația epidemiologică la nivelul Uniunii Europene. Într-un comunicat emis duminică, 4 aprilie, de agenția Reuters, este prezentată îngrijorarea în legătură cu răspândirea acestei variante și în Japonia, aproximativ 70% dintre probele secvențiate de la un spital din Tokyo prezentând această mutație", se arată în comunicatul USV.

Experții suceveni anunțî că în cadrul Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au fost realizate, pe parcursul ultimelor 2 săptămâni, secvențieri pentru un număr de 91 probe, provenite de la pacienți depistați pozitivi cu SARS-CoV-2, de pe raza județelor Suceava, Cluj, Iași, Timiș și Botoșani. Din probele analizate, au fost depistate un număr de 88 noi cazuri aparținând tulpinii de interes epidemiologic B.1.1.7 (VOC 202012/01), cunoscută ca având originea in Marea Britanie, și un caz aparținând tulpinii B.1.1.7 + E484K. Acestea sunt repartizate geografic astfel: 44 din cele 44 de probe selectate din județul Suceava, 22 din cele 25 de probe selectate din județul Cluj, 17 din cele 17 probe selectate din județul Iași, 3 din cele 3 probe selectate din județul Timiș, precum și 2 din 2 probe selectate din județul Botoșani în această rundă de secvențiere.

Scenariu de evoluție epidemiologică similar celui din Marea Britanie

"Analizând retrospectiv cele 4 runde de secvențieri desfășurate în primele 3 luni ale acestui an, observăm că varianta de coronavirus originară din Marea Britanie, B.1.1.7, caracterizată printr-o transmisibilitate crescută, a fost identificată astfel: în prima rundă de secvențiere, la o probă provenită dintr-un total de 20 secvențiate, în runda a doua de secvențiere, la 14 probe din cele 47 secvențiate, în cea de a treia rundă de secvențiere, la 65 de probe din cele 101 secvențiate, iar în această rundă, la 88 de probe din cele 91 secvențiate. Această situație indică un scenariu de evoluție epidemiologică similar celui din Marea Britanie, unde transmisibilitatea crescută a noii tulpini (B.1.1.7) a determinat ca noua variantă să devină dominantă în decurs de câteva săptămâni și să contribuie la creșterea accelerată a numărului de cazuri COVID-19 la finalul anului 2020 și începutul acestui an", se mai arată în comunicatul USV.

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a secvențiat, până acum, peste 400 de probe provenind de la pacienți diagnosticați pozitiv cu Sars-CoV-2 și va continua monitorizarea evoluției Sars-CoV-2 pe teritoriul României, în colaborare cu partenerii implicați în această acțiune. "În baza acordurilor de colaborare încheiate până la acest moment sunt selectate probe din spitale aflate pe raza județelor Suceava, Timiș, Cluj, Dolj, Iași, Botoșani, Neamț și ne exprimăm disponibilitatea de a colabora și cu alte instituții cu compartimente COVID-19 din alte județe pentru analiza situațiilor speciale și realizarea analizelor genetice corespunzătoare", au transmis reprezentanții USV.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

coronavirus romania sars-cov-2 tulpina
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025