OMS: Țările trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19
Țările trebuie să ia în considerare vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19, a declarat Robb Butler, directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) Europa, potrivit GBNEWS.
De Redactia Observator la 24.11.2021, 15:39Țările ar trebui să ia în considerare implementarea vaccinării obligatorii împotriva Covid, a declarat miercuri directorul OMS Europa. Robb Butler susține că deși „vaccinul nu crește de fiecare dată absorbția”, țările ar trebui să se gândească la această problemă.
Afirmația apare în condițiile în care oficiali din mai multe țări europene au vorbit despre vaccinarea obligatorie ca soluție pentru oprirea pandemiei.
Robb Butler mai spune că mandatele ar putea veni în detrimentul „încrederii și incluziunii sociale”, dar insistă pentru lansarea unei largi dezbateri, scrie Mediafax.
Vaccinarea ar trebui să devină obligatorie
- Alexandru Rafila, despre cum ar trebui introdus certificatul verde: când se agravează situaţia şi ar trebui să...
- Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani începe şi în România. Unde se pot face imunizările şi ce ser...
- Valeriu Gheorghiţă, despre incidenţa cazurilor de miocardită: "E mai frecventă după boală, decât după...
„Credem că este timpul să avem această conversație atât dintr-o perspectivă individuală, cât și bazată pe populație. Este o dezbatere sănătoasă”, a explicat Butler într-un interviu acordat Sky News.
Șeful OMS Europa este contrazis de Anthony Costello, un profesor în sănătate publică de la universitatea din Londra. Acesta a spus că măsura va fi respinsă de mulți oameni și ar putea provoca revolte. Costello a adăugat faptul că numărul cazurilor COVID în Europa este în creștere deoarece nu toți oamenii poartă mască de protecție.