Antena LIVE

Curs valutar

Video

România a atins pragul de 5 milioane de vaccinați, dar în centrele de imunizare bate vântul. Avertismentul managerului de la "Matei Balș"

Mai bine mai târziu decât niciodată. Cam asta pare deviza campaniei de vaccinare la noi. Pragul de 5 milioane de oameni imunizaţi a fost atins abia la două luni după termenul impus chiar de oficiali. Aşa că România a ajuns pe penultimul loc în Europa în clasamentul vaccinării. Doar Bulgaria stă mai prost decât noi. Apropierea valului 4 nu pare să sperie pe nimeni, iar centrele de vaccinare sunt acum aproape goale.

De la 31.07.2021, 21:03

Florin Cîțu, premier: La finalul lunii mai, ar înseamna în cel mai pesimist scenariu să avem aproape 5 milioane de persoane vaccinate și, într-un scenariu mai optimist, 6,3 milioane de persoane vaccinate.

N-a ieşit niciun scenariu. Pe 31 iulie abia am atins ţinta pesimistă a premierului. Cu două luni mai târziu. Iar în clasamentul european am căzut dramatic până pe penultimul loc la vaccinare. Prin centre bate vântul în ultima vreme. Dacă acum trei luni, centrul din Piață Constituției era cel mai căutat centru de vaccinare, se vaccinau aici peste o mie de persoane în fiecare zi, acum este pustiu. De exemplu ieri s-au vaccinat aici doar 78 de oameni. 

Românii din străinătate vin acasă să se vaccineze

Dacă cei de aici nu se înghesuie, alţii fac eforturi serioase să se vaccineze. Andrei are 35 de ani si a venit special din Germania pentru asta. 

Pe acelaşi subiect

Andrei: Sunt cozi foarte mari, sunt nu știu câte site-uri să te programezi și nu găsești niciun loc. Și aici sunt mii de locuri libere. Aici nu cred că mai există pandemie. Acolo oamenii sunt un pic mai conștienți decât aici. 

Cea mai ridicată rată de vaccinare o are categoria de vârstă 60-69 de ani. Urmează categoria 50-59, și tot în top persoanele și mai în vârstă. La coadă clasamentului sunt tinerii. Până în acest moment doar 17 la sută dintre cei cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani s-au vaccinat. 

Medicii spun că valul 4, în special noua tulpină, va lovi cel mai mult în nevaccinaţi

Cătălin Apostolescu, manager Institutul Matei Balș: Vor avea un model de boală așa cum l-am întâlnit în valurile 2 și 3. Cu forme severe mai ales dacă asociază și boli de risc, obezitate, diabet zahăr, boli de inimă. Sunt aici pacienți care au nevoie de oxigen, pot ajunge la intubati și ventilație mecanică și risc de deces. 

Cei deja imunizaţi riscă doar forme de boală mai uşoare, fără să aibă nevoie de spitalizare.

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

vaccinare romania centre de vaccinare coronavirus cătălin apostolescu
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024