Scandalul celor 4.000 de cazuri de Covid 19 "dispărute": cum se calculează incidenţa şi care a fost reacţia lui Florin Cîţu
Acuzaţii grave făcute de fostul ministru al sănătăţii, Vlad Voiculescu. Peste patru mii de teste pozitive ar fi dispărut din buletinele publicate zilnic, înaintea congresului PNL. Premierul Florin Cîţu spune că el ţine cont doar de raportările oficiale.
De Ema Schweninger la 26.09.2021, 21:16Direcţia de Sănătate Publică din Bucureşti spune că incidenţa se calculează în funcţie de un algoritm care a fost stabilit din luna martie. La acea vreme, ministrul al Sănătăţii era chiar Vlad Voiculescu, atunci când autorităţile ne-au spus că vor ţine cont de testele pozitive din 14 zile. Tocmai pentru ca autorităţile să aibă timp să aloce fiecare caz unui judeţ.
De exemplu, în buletinul de ieri erau 7.444 de cazuri nealocate unui judeţ, iar astăzi cifra a ajuns la 8.000. Premierul Florin Cîţu a spus că ţine cont de cifrele oficiale, nu de ce spun anumiţi oameni. Astăzi, 26 septembrie, au fost raportate 653 de cazuri de Covid 19 în Capitală, iar incidenţă a ajuns la 4,35 la mie.