Antena LIVE

Curs valutar

Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea rămâne fără medici (Video)

Cei doi specialişti existenţi, care erau ajutaţi de un medic pensionar, şi-au dat demisia din cauza volumului mare de muncă din timpul gărzilor.

De la 26.04.2019, 17:21
WhatsApp
Vezi și:

Cei doi specialişti existenţi, care erau ajutaţi de un medic pensionar, şi-au dat demisia din cauza volumului mare de muncă din timpul gărzilor.

Toţi pacienţii care ar necesita intervenţii chirurgicale de urgenţă, nu vor mai putea fi trataţi la Tulcea, ci vor fi trimişi la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

Gestul medicilor e motivat de faptul că din luna februarie, de când o colegă de-a lor s-a îmbolnăvit grav şi a fost la un pas să îşi piardă viaţa, secţia Anestezie Terapie Intensivă funcţionează în regim de avarie.

După acel eveniment, în secţie au rămas doar doi medici, fiind ajutaţi şi de un coleg care ieşise deja la pensie şi care, în curând, se va opera. Astfel că nu va mai putea veni la serviciu.

Chiar şi cu ajutor, gărzile au fost acoperite cu greu, din cauza volumului de muncă mult peste norme. Aşa că cei trei medici nu vor să mai intre de gardă. Vor doar să lucreze pe timp de zi.

Ceea ce înseamnă că secţia ATI rămâne fără niciun medic pe timpul nopţii. Managerul spitalului spune că situaţia este alarmantă şi nu poate obliga niciun medic să se angajeze dacă nu vrea. Speră, însă, înt-o minune acum de Sarbatorile Pascale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tulcea spital doctor medic demisie protest bolnav
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024