Medic: O femeie de 80 de ani a spus că nu vrea să se vaccineze anti-Covid de teamă că rămâne sterilă
O femeie în vârstă de aproape 80 de ani, pozitivă la SARS-CoV-2, a venit la spital și, când medicul de gardă a întrebat-o de ce nu s-a vaccinat ea a spus că a auzit la televizor că o să rămână sterilă. Cazul a fost relatat de medicul șef UPU Fiorella Mitroiu, de la Spitalul sf. Pantelimon.
De Redactia Observator la 19.10.2021, 15:23Medicul șef UPU al Spitalului „Sf. Pantelimon” din Capitală, Fiorella Mitroiu, a relatat episodul, un exemplu perfect pentru refuzul vaccinării anti-Covid în România potrivit Mediafax.
„Noi sperăm să mai dureze cel mult o lună (situația în care se găsește în prezent România - n.r.), dar la cum evoluează lucrurile în ultimele zile nu cred că se vor termina prea curând, pentru că toți acești pacienți care intră acum, zilele astea, în camerele de gardă, au nevoie de mult timp pentru a putea fi trecuți peste. (...) Nu știu ce s-ar putea face (pentru a convinge populația să se vaccineze - n.r.). Poate să iei pe cineva și să vadă live și lumea tot nu crede. Nu poți să vii tu, persoană în vârstă de aproape 80 de ani și să îmi spui că nu m-am vaccinat pentru că am auzit de la televizor că o să rămân sterilă. Vă dați seama care este nivelul?”, a spus medicul.
Medicul face apel la populație să asculte ce spun adevărații doctori
Doctorul Fiorella Mitroiu este cea care a făcut poza în care o asistentă îmbrăcată în combinezon se odihnește într-o cutie, pe holul spitalului. Ea a spus că fotografia este reală și medicii sunt epuizați.
- Imaginea durerii: O asistentă de la Spitalul Pantelimon, surprinsă dormind într-o cutie pentru că toate paturile...
- Episcopul de Giurgiu, declaraţie controversată: "Incendiile din spitale sunt o făcătură. Nu vă grăbiţi să...
- Spitalele sunt în colaps, pacienții își joacă șansa la viaţă la loteria paturilor. OMS a trimis un expert în...
„Noi nu avem cabinete pentru medici și asistenți. Pentru asistenți, în toată UPU există o singură încăpere destinată lor, care este un vestiar, un loc unde practic ei se schimbă și este undeva în afară. (...) Deja pacienții sunt peste tot în UPU, sunt pe holuri, sunt în toate camerele posibile, toate zonele de așa-zise urgențe minore, urgențe chirurgicale au fost transformat eîn zone pentru pacienți COVID pozitivi. Pe holurile spitalului sunt pacienți, sunt aduse paturi din spital și sunt pacienți cu necesar de oxigen, fiecare cu butelia lui sau pe scaune. Atunci când situația o permite, pacienții stau efectiv pe scaun. Asta în condițiile în care trebuie să țineți cont că spitalul nostru nu este un spital suport COVID. Totuși, secția de Medicală și secția de Cardiologie au fost desființate și practic tot etajul 4 este transformat într-o secție pentru pacienți pozitivi cu necesar de oxigen și la etajul 5, jumătate din secția de Ortopedie, a fost transformată în secție de Terapie pentru pacienții COVID pozitivi. Fotografia este făcută chiar de mine și este o asistentă care nu dormea, pur și simplu moțăia dimineața și a găsit un loc unde să mai poată sta”, a spus dr. Fiorella Mitroiu.
Medicul a povestit că toți colegii ei sunt epuizați și nu se pot odihni nici măcar când ajung acasă. „Când ajungem acasă, atunci ne mai permitem să ne odihnim, numai că din păcate, tot mai mulți dintre colegii mei mi-au spus că atunci când ajung acasă ajung în pat și efectiv nu mai pot adormi și tot ceea ce se întâmplă în UPU efectiv îi bântuie pentru că numai trăind acolo, în mijlocul a ceea ce se întâmplă când vezi atâta chin, atâta suferință, când nu știi ce să faci mai repede, abia atunci înțelegi”, a mai spus medicul șef al UPU din cadrul Spitalului „Sf. Pantelimon”.
Medicul face apel la populație să asculte ce spun adevărații doctori și nu „propaganda”: „Am permis ca peste tot să apară, și pe rețele de socializare, și la televizor, și peste tot, gurile experte care au venit peste noapte, așa-ziși imunologi”.