Studiu: Dintre vârstnicii vaccinați, doar cei foarte bătrâni și cu multe alte boli mor de Covid-19
Persoanele vârstnice și vaccinate împotriva Covid-19 riscă să moară, în cazul unei infectări, doar dacă vârsta este foarte înaintată și au mai mult de cinci afecțiuni care le pun viața în pericol, arată rezultatele unui studiu realizat în Italia, în perioada 1 februarie - 5 octombrie 2021.
De Ana Maria Ghiarasim la 20.10.2021, 17:45Studiul, realizat de Institutul Naţional al Sănătăţii (ISS) din Italia şi publicat într-un buletin oficial despre decesele asociate COVID-19, arată că vârsta medie a persoanelor care au murit din cauza acestei boli, deşi erau vaccinate, a fost de 85 de ani. În medie, persoanele vaccinate și decedate sufereau deja de cinci boli subiacente, informează Reuters.
În cazul persoanelor nevaccinate, vârsta medie de deces a fost de 78, pacienții avânt patru afecțiuni preexistente.
Cazurile de afecţiuni cardiace, demenţă şi cancer au fost depistate la niveluri mai mari în grupul persoanelor decedate care fuseseră vaccinate.
Studiul a vizat decesele la pacienți vaccinați
- Reportaj Reuters | Criza COVID din România, prin ochii celor care numără morţii: firmele de pompe funebre sunt...
- Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică: ”Putem avea un milion de morţi Covid. România a pierdut...
- Eduard Novak, apel la vaccinare din Ungaria: ”Părinţii mei au fost antivaccin, bunica a murit, pe tata l-am...
Studiul a examinat datele medicale obţinute de la 671 de persoane decedate de COVID-19 şi nevaccinate şi de la 171 de persoane decedate care au fost vaccinate cu schemă completă. În acea perioadă, în Italia au existat 38,096 de decese Covid. Dintre acestea, 33,620 dintre decese au venit din rândul celor nevaccinați, 2,130 au primit doar o singură doză sau au fost infectate la scurt timp după inoculare, înainte de formarea anticorpilor, iar 1,440 au fost complet vaccinate.
Peste 80% din populația Italiei este vaccinată
La începutul lunii octombrie, Italia a atins obiectivul de a vaccina cu schemă completă 80% din populaţia sa de peste 12 ani, un prag despre care Guvernul italian a declarat că oferă un grad ridicat de siguranţă împotriva virusului.
În pofida atingerii acestei ţinte de vaccinare, Guvernul de la Roma a decis ca paşaportul sanitar să devină obligatoriu din 15 octombrie pentru toţi angajaţii, marcând astfel o premieră pentru o ţară din Europa. Decizia a declanşat proteste în mai multe oraşe italiene, care au fost uneori violente, inclusiv în capitala ţării, Roma.