SURSE: Cel puţin trei pacienţi morţi la Spitalul Pantelimon, după ce medicii ar fi oprit tratamentul intenţionat
Acuzaţii îngrozitoare în cel mai mare scandal din sistemul medical românesc: ancheta deceselor suspecte de la Spitalul "Sf. Pantelimon". Doi medici sunt reţinuţi fiind acuzaţi de procurori că au omorât voit şi cu bună ştiinţă mai mulţi pacienţi, au oprit intenţiont tratamentul unor bolnavi internaţi la ATI. Cele două doctoriţe acuzate de omor cu premeditare au fost reţinute alături de o asistentă. Ministrul Sănătăţii a cerut şi a obţinut astăzi demisia conducerii spitalului.
De Bogdan Dinu la 07.08.2024, 19:48Primele concluzii ale anchetei penale începute acum patru luni sunt cutremurătoare: unor pacienţi internaţi la ATI le-a fost diminuată intenţionat doza de Noradrenalină, iar asta le-ar fi adus sfârşitul. Cei care ar fi decis cine moare şi cine trăieşte în Spitalul Pantelimon ar fi chiar medici.
Medici reţinuţi în ancheta de la Spitalul Pantelimon
"Pe 26 martie anul acesta una dintre inculpate a redus voluntar doza de noradrenalină la un pacient aflat în stare destul de gravă. De la 15 ml pe oră la 1 ml pe oră, cu intenţia de a provoca decesul acestuia. Ulterior, în data de 4 aprilie, aceeaşi doctoriţă, împreună cu o colegă, au redus doza de noradrenalină de la acelaşi pacient, de data asta de la 20 de ml pe oră la 1 ml pe oră. În circa o oră a survenit decesul", a declarat Alexandru Anghel, procuror PTB.
"Eu sunt fiica unui pacient care a decedat pe data de 4 aprilie. Doamna doctor de la Terapie Intensivă l-a dus prima oară la etajul patru, l-a ţinut acolo, nu ştiu ce perfuzii i-a băgat, ce şi cum. Tatăl meu era în stare bună. Tatăl meu era legat de mâini şi de picioare, stătea întins şi ţipa în gura mare: Luaţi-mă de aici că m-au omorât astea! Am o poză cu el când are gura ruptă. L-a legat în aşa fel că îi curgea sânge din mâini. Credeţi-mă! L-a legat cu un pansament. Vreau decât dreptate şi să nu mai moară atâţia oameni nevinovaţi. Eu îmi doresc din tot sufletul să iasă adevărul şi adevărul ăsta e, că l-au omorât!", susţine ruda unei victime.
- Managerul spitalul Sf. Pantelimon şi-a depus demisia, la cererea ministrului Sănătăţii. Patru cadre medicale,...
- Percheziţii la locuinţele unor angajaţi ai Spitalului "Sf. Pantelimon". Patru cadre medicale, duse la audieri în...
- Concluziile în cazul celor 17 decese de la Spitalul Pantelimon. Colegiul Medicilor: "Niciun fel de suspiciune că a...
În 4 zile, la ATI au murit 17 pacienţi
În aprilie, directorul de îngrijiri al spitalului a sesizat că în doar 4 zile, în secția ATI, au murit 17 pacienți. Toţi pentru că le-ar fi fost diminuată doza de Noradrenalină, o substanţă vitală pentru pacienţii aflaţi în stare gravă. O asistentă ar fi confirmat la audieri acuzaţia.
"Este un analog sintetic al unui hormon natural, pe care noi alături de adrenalină le eliberăm în condiții de stres tocmai pentru a se menține componentele vitale. Doza se stabilește pe micrograme pe kilogram corp. Trebuie văzut ce doze au avut acești pacienți și nu se crește la nesfârșit", a explicat Elena Copaciu, medic Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș.
Un val de anchete s-a declanşat atunci. Concluzia Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii a fost clară: "Nu există suspiciuni că a fost o abatere". Directoarea de îngrijiri medicale a fost dată afară.
Întrebat în primăvară cum i se par rezultatele acestei anchete interne, ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila răspundea: "Cred că sunt obiective, nu am niciun motiv să consider că aceste rezultate ale acestei anchete interne nu au fost obiective. Nu putem să tragem concluzii pripite printr-un simplu denunţ".
Pe măsură ce ancheta penală a avansat, ministrul Sănătăţii schimbă foaia. A cerut astăzi managerului spitalului şi directorului medical să renunţe la funcţii pentru "funcționarea defectuoasă și neîncrederea publică generată de evenimentele din ultimele luni și de anchetele aflate în derulare".
Conducerea Spitalului Sf. Pantelimon a demisionat
"În momentul în care domnul ministru mi-a solicitat demisia, voi prezenta demisia de onoare, având în vedere că există o anchetă în curs. Nu aş dori să existe suspiciuni că noi am intervenit în vreun fel pentru aflarea adevărului. Nu mă consider vinovat cu nimic", a declarat Bogdan Socea, managerul Spitalului Sf. Pantelimon.
Potrivit surselor Observator, anchetatorii au legat până acum moartea a trei pacienţi de actul medical, însă investigaţiile sunt departe de a se fi încheiat. Casele medicilor şi asistentelor interogate la Poliţia Capitalei au fost percheziţionate, iar calculatoarele şi telefoanele lor au ajuns în custodia ofiţerilor de la Serviciul Omoruri.
Din aparate anchetatorii speră să scoată alte date care să-i ajute să-şi întărească acuzaţiile. Medicii nu sunt primii reţinuţi în acest dosar. În iunie, o asistentă a fost pusă sub acuzare pentru mărturie mincinoasă. Procurorii au ajuns atunci la concluzia că ştie mai multe lucruri grave pe care nu le spune la audieri.