Antena LIVE

Curs valutar

Riscul de demenţă la femei ar putea fi redus cu ajutorul unei noi terapii de substituţie hormonală

Boala Alzheimer ar putea fi prevenită cu ajutorul terapiei de substituţie hormonală în cazul a milioane de femei cu risc de a dezvolta această afecţiune, sugerează cercetările, conform The Guardian.

De la 14.01.2023, 07:56
WhatsApp
Riscul de demenţă la femei ar putea fi redus cu ajutorul unei noi terapii de substituţie hormonală Shutterstock

Demenţa este una dintre cele mai mari ameninţări pentru sănătate din lume. Numărul persoanelor care trăiesc cu această afecţiune la nivel mondial se va tripla până la 153 de milioane până în 2050, iar experţii au avertizat că aceasta reprezintă o ameninţare majoră şi în creştere rapidă pentru viitoarele sisteme de sănătate şi de asistenţă socială din fiecare comunitate, ţară şi continent.

Aproape două din trei persoane cu Alzheimer sunt femei şi aproximativ un sfert dintre femeile din Marea Britanie poartă o genă numită APOE4, care este cel mai puternic factor de risc al bolii.

O echipă de cercetători de la Universitatea East England (UEA) şi de la Universitatea din Edinburgh au găsit dovezi ale "potenţialei importanţe" a terapiei de substituţie hormonală (HRT) în reducerea riscului de boală Alzheimer la femeile purtătoare ale genei APOE4. Studiul a fost publicat în jurnalul Alzheimer’s Research & Therapy.

Ce au descoperit specialiştii în urma studiului

Pe acelaşi subiect

Deşi au subliniat că nu pot spune cu siguranţă că HRT reduce riscul la femei, descoperirile au fost "cu adevărat importante" pe fondul opţiunilor limitate de medicamente pentru demenţă şi al unei nevoi urgente de tratamente noi. HRT, care ajută la controlul simptomelor menopauzei, este asociată cu o memorie mai bună, cu o mai bună funcţie cognitivă la femeile cu gena APOE4, au descoperit cercetătorii.

Profesorul Michael Hornberger, de la Facultatea de Medicină din Norwich din UEA, a declarat: "Este prea devreme să spunem cu siguranţă că HRT reduce riscul de demenţă la femei, dar rezultatele noastre evidenţiază importanţa potenţială a HRT şi a medicinei personalizate în reducerea riscului de Alzheimer. Următoarea etapă a acestei cercetări va fi realizarea unui studiu de intervenţie pentru a confirma impactul începerii HRT precoce asupra funcţiei cognitive şi sănătăţii creierului. De asemenea, va fi important să analizăm ce tipuri de HRT sunt cele mai benefice", a declarat el.

În cadrul studiului, cercetătorii au descoperit că HRT a fost cel mai eficient atunci când este administrat în perioada perimenopauzei - când simptomele se acumulează cu luni sau ani înainte de oprirea menstruaţiei - şi ar putea face ca creierul să pară cu câţiva ani mai tânăr.

Prof Anne-Marie Minihane, de asemenea de la Norwich Medical School, şi co-liderul studiului, a declarat: "Ştim că 25% dintre femeile din Marea Britanie sunt purtătoare ale genei APOE4 şi că aproape două treimi dintre pacienţii cu Alzheimer sunt femei. Pe lângă faptul că trăiesc mai mult, se crede că motivul din spatele prevalenţei mai mari la femei este legat de efectele menopauzei şi de impactul factorului de risc genetic APOE4 care e mai mare la femei. Am vrut să aflăm dacă HRT ar putea preveni declinul cognitiv la purtătorii APOE4 cu risc", a precizat ea.

Echipa a analizat datele a 1.178 de femei care au participat la iniţiativa europeană de prevenire a demenţei Alzheimer, care a fost înfiinţată pentru a studia sănătatea creierului participanţilor de-a lungul timpului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alzheimer dementa terapie subtistutie hormonala tratament boala
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025