23 septembrie, Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul. Ce semnificaţie are sărbătoarea pentru creştini
Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezatorul este prăznuită în fiecare an de către creştinii ortodocşi pe data de 23 septembrie.
De Redactia Observator la 23.09.2024, 17:56Zămislirea s-a petrecut cu şase luni înainte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Zaharia când a intrat în Sfânta Sfintelor spre a tămâia şi a se ruga pentru popor şi i-a vestit că Elisabeta, soţia sa, va naşte un fiu pe care il vor numi Ioan.
Potrivit crestinortodox.ro, Arhanghelul îi grăieşte că pruncul va fi mare înaintea Domnului, nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la inţelepciunea drepţilor, ca să găteasca Domnului un popor pregătit". Din cauza faptului că atât Zaharia, cât şi Elisabeta, erau înaintaţi în vârsta, Zaharia s-a îndoit de cele descoperite de Arhanghelul Gavriil. Din acest motiv, el va rămâne mut până la naşterea lui Ioan.
Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
Zămislirea mântuirii noastre apropiindu-se, s-a zămislit Sfântul Ioan, Înaintemergătorul, cu mărire și cu minune. Multe mame zămislesc fii, dar puține sunt acelea pe a căror zămislire ar mări-o și ar prăznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale căror zămisliri în pântece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfânta și dreapta Ana, Sfânta Elisabeta și Prea Sfântă, Preacurata Fecioară Maria. Dreapta Ana a zămislit pe Născătoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergătorul înainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mântuitorul nostru. Deci, toate aceste zămisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit și s-au săvârșit de darul lui Dumnezeu, dar nu fără a vorbi bunul vestitor și cu zămislitorii, de vreme ce Însuși Dumnezeu avea trebuință de învoirea celor ce zămisleau. Drept aceea, bine-vestitorul, Sfântul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci în rânduiala săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, a început a vorbi astfel: „Nu te teme, Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta și femeia ta, Elisabeta, va naște ție un fiu, și-l vei numi Ioan și va fi ție bucurie și veselie și se vor bucura mulți de nașterea lui” (Luca 1,13).
- 21 septembrie, Sfântul Proroc Iona. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 20 septembrie, Sfântul Eustatie. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 19 septembrie, Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 18 septembrie, Sfântul Eumenie, episcopul Gortinei. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Tradiţii şi obiceiuri de sărbătoarea Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul. Ce nu trebuie să facem azi
- 29 august 2024, ultima mare sărbătoare din anul bisericesc. Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul şi ce...
- Sărbători cu cruce roşie în august 2024
- Calendar ortodox august 2024. Care sunt cele mai importante sărbători religioase ale lunii
Răspuns-a Zaharia: „Străine și neașteptate lucrări îmi vestești mie, vestitorule de bucurie; că a naște fii la bătrânețe nu este lucru potrivnic firii? Fiindcă eu sunt bătrân și femeia mea trecută în zilele ei, deci, cum vom putea să zămislim și să naștem fiu?”. Îngerul a zis: „De la începutul cuvintelor tale te găsesc pe tine cu puțină credință, Zaharie, pentru că nu aștepți împlinirea cuvintelor mele, căci, deși potrivnic firei tale ți se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Căruia nimic nu este cu neputință; că Dumnezeu poate și din pietre să ridice fii lui Avraam. Au nu știi că era cu putință lui Dumnezeu a zidi pe Adam din pământ, iar pe Eva din coasta lui și prea îmbătrânita Sara a-i da lui fiu pe Issac? Deci, și femeii tale, Atotputernicul Dumnezeu îi dă să nască la bătrânețe fiu, că s-a auzit rugăciunea ta”.
Răspuns-a Zaharia: „Eu acum aduc rugăciunile mele lui Dumnezeu pentru venirea doritului Mesia, pe care s-a făgăduit, prin gurile sfinților săi proroci, ca să-l trimită mai degrabă pe pământ să mântuiască seminția lui Avraam din robia altor neamuri. Încă mă rog și pentru greșelile mele și pentru neștiințele poporului. Iar de aceasta, ca să am fiu, acum nu mă rog, că m-am învechit cu anii și femeia mea a îmbătrânit”.
Grăit-a lui Îngerul: „Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, cu a cărui descoperire știu că acum nu pentru primirea fiului te rogi, ci pentru lucrurile de care spui. Însă mai înainte de bătrânețile tale și mai înainte de stârpiciunea soției tale, Elisabeta, te-ai rugat cu osârdie ca să vă dea vouă Dumnezeu să aveți un fiu. Iar întrutot milostivul, Domnul, de Care nici cea mai mică mișcare de inimă omenească nu se tăinuiește, Cel ce ascultă rugăciunile celor ce se roagă Lui și face voia celor ce se tem de el, Acela, auzind rugăciunile tale cele mai dinainte, îți dăruiește ție, măcar, deși, nu degrabă, însă bine, fiu cu numele darului numit. Pentru că știe după a Sa bunăvoire să împlinească cererile sfinților Săi. Și va fi mare înaintea Domnului cel ce va să se nască ție fiu”.
Răspunse Zaharia: „Te văd pe tine, binevestitorule, că ești înger al lui Dumnezeu, că vorba ta arată aceasta; vederea frumuseții tale te vădește și puterea cuvintelor tale mărturisește. Drept aceea, de la începutul arătării și vestirii tale îndată m-am spăimântat, precum oarecând și Daniil prorocul, văzând pe înger, s-a temut. „Am văzut, zice, o arătare mare și n-a rămas în mine tărie”. Așijderea și maica lui Samson a zis: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine și chi-pul lui ca și chipul îngerului lui Dumnezeu era înfricoșat”. Drept aceea m-am temut și eu și nu îndrăznesc a grăi cuvinte potrivnice cuvintelor tale celor îngerești. Însă te întreb: Pentru ce fiul, cel ce se va naște, va fi mare? Au doar mai mare și mai cinstit va fi decât Ieremia prorocul, către care era cuvântul Domnului cel ce zice: „Mai înainte de a te zidi eu pe tine în pântece te-am cunoscut și mai înainte de a ieși tu din mitras te-am sfințit și proroc în neamuri te-am pus”.
Răspuns-a îngerul: „Va fi mare înaintea Domnului fiul tău, cu neasemănată mărime duhovnicească, cu care va întrece pe Ieremia. Acela s-a sfințit mai înainte de nașterea sa, dar acesta cu mult mai mult se va umple de Duhul Sfânt, încă din pântecele maicei sale. Ieremia a fost însemnat numai ca să prorocească pentru Mesia, iar acesta înainte a fost rânduit ca și mâna să-și pună pe Dânsul și să-L boteze. Încă nu numai pe Iere-mia, ci și pe ceilalți sfinți îi va întrece cu mărimea darului lui Dumnezeu. Că nu se va scula între cei născuți din femei altul mai mare decât Ioan Botezătorul. Precum o stea din toate celelalte stele covârșește în slavă, așa și între sfinții lui Dumnezeu, unul pe altul cu slavă și cu cinste întrece. Că și într-ale noastre îngerești ierarhii - zice Gavriil - care totdeauna văd dumnezeiasca față, nu la toți într-un fel descoperă Dumnezeu tainele voinței Sale, ci prin mijlocirea celor mai de sus arată poruncile celor mai de jos. Multe stele apun înainte de ivirea soarelui și numai singur luceafărul merge înaintea soarelui. Mulți profeți au propoveduit despre venirea lui Mesia, pruncul însă cel ce va să se zămislească și să se nască din tine, nu numai cu cuvântul va propovedui, ci și cu degetul său va arăta popoarelor pe Mielușelul lui Dumnezeu, Cela ce ridică păcatele lumii. Și pentru aceea va fi mai mare decât toți cei ce se nasc din femei, pentru că pe cât împlinirea vestirii celei de bucurie este mai primită decât însăși vestirea, pe atâta mai cinstit va fi prorocul cel ce are să se zămislească și să se nască, decât alți proroci.Toți prorocii și legea au prorocit până la acest proroc, iar acesta va fi săvârșirea tuturor prorocilor și sfârșitul legii celei vechi, și înainte mergător al darului celui nou„.
Grăit-a Zaharia: „Bună și de bucurie este vestirea ta, o, îngere! că dacă „tot fiul cel înțelept veselește pe tată”, cu cât mai mult fiul cel mai înțelept decât toți prorocii m-ar veseli pe mine, bătrânul. Cu toate acestea, cum oare mă voi veseli, de vreme ce mă îndoiesc de cuvintele tale; iar bucuria și veselia în lucrurile cele de îndoire nu se fac, ci numai în cele vrednice de credință. Deci, rogu-mă ție, îngere al lui Dumnezeu, să-mi spui mie: după ce voi cunoaște cele binevestite de tine?”.
Răspuns-a îngerul: „Au încă te îndoiești și nu crezi cuvintele mele o, Zaharie?! Au doar minciuni îți spun, trimis fiind de la Dumnezeu, Care este credincios în toate bunătățile Sale și drept în toate lucrurile Sale? Nu este cu neputință la Dumnezeu tot cuvântul! Ești preot și învățător al lui Israel și pe acestea oare nu le știi: că vremea venirii lui Mesia a sosit, pe care eu, prin șeptimea anilor, am numărat-o trimis fiind în Babilon la Daniil prorocul? Au n-ați citit prorocirile lui? Cercetează și vezi că, iată, s-a apropiat cel ce mântuiește pe Israel și înainte va merge înaintea feței lui îngerul cel în trup trimis, care va fi fiul tău, cel ce va găti calea lui Mesia, mergând înaintea lui cu duhul și cu puterea lui Ilie. Dar de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor, să fii tăcând și neputând a grăi, până la ziua în care vor fi acestea!”. Și îndată limba lui Zaharia s-a legat cu amuțire, legăturile nerodirii Elisabetei s-au dezlegat, iar îngerul s-a dus să stea înaintea Atotțiitorului Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Cine este SfântuL Ioan Botezătorul
Ioan Botezătorul (în ebraică יוחנן, Yoḥanan, în traducere „Dumnezeu este har”) este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului, predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Isus din Nazaret.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Conform sursei amintite, există o lungă perioadă din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informaţii. Cunoaştem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.
Cum s-a ajuns la Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul
Întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus, pentru că îl mustrase pe Irod pentru traiul său nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său, Sfântul Ioan Botezătorul a trecut la cele veşnice prin tăierea capului.
Irod a dat ordinul să i se taie capul Sfântului Ioan Botezătorul după ce Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat pentru Irod la un ospăţ. Dansul Salomeei a fost pe placul lui Irod şi al invitaţilor, astfel că aceasta, încurajată de mama ei, a cerut lui Irod, drept răsplată, capul Sfântului Ioan Botezătorul, Irodiada având ură de moarte faţă de Sfântul Ioan Botezătorul.