Antena LIVE

Curs valutar

63 de absolvenţi de liceu din toată ţara au luat 10 la BAC

Un start de nota zece au după Bac 63 de absolvenţi de liceu din toată ţara. Pentru ei se deschid porţile celor mai faimoase universităţi. Sunt însă licee în care niciun elev nu a reuşit să treacă de examenul maturităţii.

De la 07.07.2015, 20:07
WhatsApp
Vezi și:

Un start de nota zece au după Bac 63 de absolvenţi de liceu din toată ţara. Pentru ei se deschid porţile celor mai faimoase universităţi. Sunt însă licee în care niciun elev nu a reuşit să treacă de examenul maturităţii. 

Nu sunt numere de telefoane, sunt note la BAC. Luate "pe bune", spun elevii unui liceu tehnologic din Capitală. Tot ei susţin însă că ar fi existat alte. varinate. Pe bani.

În toată ţara, 303 elevi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. În Bihor, la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei elevii şi supraveghetorii au ajuns toţi la poliţie după ce la corectură s-au descoperit 40 de teze aproape identice.

Dosar penal pentru furt la BAC are şi fiica baronului de Mehedinţi Adrian Duicu. Acuzată că a copiat la chimie, Adina Duicu a fost scoasă din examen. Mama şi sora ei mai mică l-au atacat pe poliţistul care urma să facă percheziţia.

Fără ajutor şi doar prin ani de muncă şi studiu, 63 de elevi au reuşit să treacă BAC-ul cu nota 10. Iaşiul se mândreşte cu 5 absolvenţi de nota zece.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

absolventi bac examen licee note social tara
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025