Şcoala de CAFEA! Trei tineri şi-au împlinit visul la Târgu Mureş
Un barista cu două titluri de campion trece la catedră, să le predea românilor arta cafelei perfecte. Împreună cu doi prieteni, Laurenţiu Ştefan a înfiinţat în Târgu Mureş o Academie cu gust de cafea. O şcoală unde toţi iubitorii acestei licori pot învăţa să prepare specialităţi cu gust amărui.
De Redactia Observator la 21.03.2017, 22:05Un barista cu două titluri de campion trece la catedră, să le predea românilor arta cafelei perfecte. Împreună cu doi prieteni, Laurenţiu Ştefan a înfiinţat în Târgu Mureş o Academie cu gust de cafea. O şcoală unde toţi iubitorii acestei licori pot învăţa să prepare specialităţi cu gust amărui.
După ce au studiat ani la rând modul în care se prepară cafeaua, trei tineri din Târgu Mureş vor acum să transmită mai departe pasiunea lor. Şi nu oricum, ci printr-o academie dedicată acestei licori.
Elevii vor afla secretele cafelei chiar de la un dublu campion naţional. Laurenţiu Ştefan este barista cu zece ani de experienţă şi numeroase premii în domeniu.
O ceaşcă de cafea perfectă începe încă de pe plantaţie, aşa începe prima lecţie la şcoala de cafea.
Planurile fondatorilor academiei nu se opresc însă aici. Pentru a duce mai departe conceptul de cafea modernă, tinerii vor să sa îşi deschidă şi o prăjitorie - cafenea.