ACCIDENT SPECTACULOS lângă Lipova! Trei tiruri s-au ciocnit, circulaţia e blocată pe DN7
Circulaţia rutieră este oprită, miercuri după-amiază, pe DN7, în apropierea oraşului arădean Lipova, unde trei autotrenuri s-au ciocnit, după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a ajuns pe contrasens. Doi dintre trei şoferi au fost răniţi, iar circulaţia va fi reluată cel mai devreme la ora 18.00.
De Redactia Observator la 05.04.2017, 20:30Circulaţia rutieră este oprită, miercuri după-amiază, pe DN7, în apropierea oraşului arădean Lipova, unde trei autotrenuri s-au ciocnit, după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a ajuns pe contrasens. Doi dintre trei şoferi au fost răniţi. Şoferul unui autotren a fost preluat de elicopterul SMURD, iar un altul a fost transportat la spital de către autospeciala SMURD Arad.
Accidentul a avut loc între localităţile Lipova şi Odvoş, pe DN7, martorii afirmând că şoferul unui TIR a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu un alt TIR. Acesta din urmă a ricoşat tot pe contrasens, unde a lovit un al treilea automarfar, care circula în spatele celui care a provocat coliziunea.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat pentru News.ro că doi dintre şoferi au fost răniţi, unul fiind dus la spital la Arad cu elicopterul SMURD, în timp ce al doilea a fost dus la spitalul din Lipova cu o ambulanţă.
TIR-ul care a intrat prima dată pe contrasens transporta porumb în saci, o parte din marfă fiind răsturnată pe partea carosabilă.
- Vremea se răceşte. Ce temperaturi se vor înregistra joi şi vineri
- Avertisment pentru românii care călătoresc în Italia, din partea Ministerului de Externe
- Judecătoria Sectorului 4 a decis să reunească dosarul incendiului de la Colectiv cu cel al lui Cristian Popescu...
- Fostul preşedinte al CJ Braşov, Aristotel Căncescu, trimis în judecată pentru evaziune fiscală în formă...
- O fostă Miss World a devenit cel mai tânăr primar al Gibraltarului. Prima ei declaraţie crează deja POLEMICI (FOTO)
- Ce imagini posta pe reţelele de socializare adolescenta din Sibiu care s-a sinucis jucând BALENA ALBASTRĂ
Din primele cercetări ale poliţiştilor a reieşit că şoferul care a pierdut controlul volanului circula cu viteză prea mare în condiţiile în care carosabilul era ud, din cauza ploii.
Poliţiştii estimează că circulaţia va fi reluată pe DN 7 în jurul orei 18.00, după eliberarea părţii carosabile şi finalizarea cercetărilor de la faţa locului.