Accidentul care a schimbat totul! Un șofer care a băgat în comă o femeie însărcinată a fost eliberat
I-a luat orice şansă la viaţă chiar din pântece, iar mama copilului încă nenăscut, după şase luni de zile, este şi acum în comă, în spital. Dar vinovatul este un om integrat social, cu o situaţie materială bună şi regretă ce s-a întâmplat.
De Redactia Observator la 12.11.2015, 16:30I-a luat orice şansă la viaţă chiar din pântece, iar mama copilului încă nenăscut, după şase luni de zile, este şi acum în comă, în spital. Dar vinovatul este un om integrat social, cu o situaţie materială bună şi regretă ce s-a întâmplat. Aşa că e liber. Acum, după două luni de zile de la această decizie a venit şi motivarea pentru pedeapsa de doi ani şi trei luni de închisoare cu suspendare. Liviu Neculicioiu, este acum acasă şi şi-a şi reluat munca la primăria din oraş. Pentru prima dată după sentinţă, a acceptat să vorbească.
Unii nu l-ar cataloga drept ghinion. Bărbatul a lovit în plin femeia însărcinată, aflată pe trecerea de pietoni. Era băut. Bebeluşul a mai trăit doar cât să fie botezat, la terapie intensivă. Mama lui, după şase luni de la accident, este încă în comă. Între timp, cel vinovat a fost condamnat, dar cu suspendare.
Aşa că bărbatul şi-a reluat viaţa. S-a întors acasă, la copii, şi de aproape o lună şi la locul de muncă. La primăria din Cristian.
Distrus de durere, bărbatul vrea acum să îşi salveze soţia. Spune că ar fi nevoie de 50 de mii de euro ca să o ducă la o clinică din Viena.
Procurorii care se ocupă de acest caz au făcut recurs la decizia magistraţilor şi cer o pedeapsă mai mare.