Admitere în școli militare 2019. Au început înscrierile în instituţiile militare de învățământ. Număr de locuri și condiții
Tinerii care îşi doresc o carieră militară trebuie să știe că a început întocmirea dosarelor de candidat pentru instituţiile militare de învăţământ liceal, postliceal şi universitar. Înscrierile pentru anul şcolar 2019-2020 se fac până la 1 martie 2019.
De Veronica Micu la 29.01.2019, 14:03Tinerii dinamici care îşi doresc o carieră militară trebuie să știe că a început întocmirea dosarelor de candidat pentru instituţiile militare de învăţământ liceal, postliceal şi universitar. Înscrierile pentru anul şcolar 2019-2020 se fac până la 1 martie 2019.
Biroul Informare - Recrutare, din cadrul ministerului Apărării Naționale, îi anunţă pe cei care vor să îmbrăţişeze profesia militară că au început înscrierile pentru instituțiile militare.
Până la 1 martie au loc recrutări pentru învățământul universitar, postliceal și liceal militar.
Primul pas este vizita medicală, după care se vor depune documentele necesare în dosarul de candidat (obligatoriu acte de identitate si de studii, cazier).
- Procedura de achiziţie a corvetelor pentru Forțele Navale a fost suspendată. MApN sesizează Parchetul Militar
- Un militar de la Batalionul "Rechinii Albi" din Constanţa are nevoie de ajutor. Cetin este tatăl unei fetiţe de 1...
- Un militar român, luptător în Afganistan și Kosovo, s-a stins din viață: 'S-a alăturat bravei noastre oștiri...
Mai multe informații și consiliere pot fi găsite la birourile informare - recrutare din cadrul centrelor militare județene și de sector, unde candidaţii trebuie să se prezinte cu cartea de identitate. Pentru liceul militar, tânărul trebuie să fie de dintre părinți sau tutorele legal.
Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici.
Criterii de recrutare în şcolile militare
Admiterea în învățământul universitar militar de formare a ofițerilor (cu durata între 3 şi 6 ani). Se pot înscrie:
- elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani (24 pentru piloți) în anul 2019.
Admiterea în învățământul postliceal militar de formare a maiștrilor militari (cu durata de 2 ani). Se pot înscrie:
- elevii din clasele a XII-a, precum și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 30 de ani în anul 2019.
Admiterea în învățământul postliceal militar de formare a subofițerilor (cu durata de 1 an). Se pot înscrie:
- soldații/gradații profesioniști care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat (sau care vor face dovada obținerii diplomei până la concursul de admitere) și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019, cu o vechime în serviciu de cel puțin 2 ani până la data organizării concursului de admitere și calificativul cel puțin ”Bun” în aprecierea de serviciu din ultimii 2 ani;
- elevii din clasele a XII-a și tinerii care sunt absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat și care vor împlini cel mult 35 de ani în anul 2019.
Colegiile naționale militare (licee militare cu specializare matematică-informatică și durata de 4 ani) se pot înscrie:
- elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2019.
Selecționarea candidaților recrutați constă în susținerea unor probe psihologice și fizice. Fiecare candidat recrutat va fi planificat pentru parcurgerea probelor de selecție și va fi anunțat cu privire la data prezentării la centrul zonal de selecție și orientare de care aparține.
Număr de locuri în învăţământul militar 2019 - 2020
OFIȚERI - 893 locuri
1. Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu (3 ani): 264 locuri
2. Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă", Brașov (3 ani): 184 locuri
3. Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, Constanța (4 ani): 108 locuri
4. Academia Tehnică Militară, București (4 ani): 219 locuri
5. Institutul Medico-Militar (5-6 ani): 110 locuri din care: 60 - prin Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti (40 medicină generală, 10 medicină dentară, 10 farmacie) şi 50 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş (medicină generală)
6. Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București (3 ani): 8 locuri
MAIȘTRI MILITARI – 678 locuri
1. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" din Piteşti (2 ani): 313 locuri
2. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia" din localitatea Boboc, judeţul Buzău (2 ani): 245 locuri
3. Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale "Amiral I. Murgescu" din Constanța (2 ani): 120 locuri
NOTĂ: La maiștri militari, un procentaj de cel mult 25% din numărul de locuri este rezervat absolvenților din acest an ai colegiilor naționale militare.
SUBOFIȚERI - 399 de locuri
1. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre "Basarab I" din Piteşti (1 an): 323 locuri
2. Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene "Traian Vuia" din localitatea Boboc, judeţul Buzău (1 an): 76 locuri
COLEGII NAȚIONALE MILITARE - 600 locuri
1. Colegiul Naţional Militar ”Mihai Viteazul”, din Alba Iulia, județul Alba -120 locuri
2. Colegiul Naţional Militar ”Dimitrie Cantemir”, din Breaza, județul Prahova -120 locuri
3. Colegiul Naţional Militar ”Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava -120 locuri
4. Colegiul Naţional Militar ”Tudor Vladimirescu” din Craiova, județul Dolj -120 locuri
5. Colegiul Naţional Militar ”Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, județul Constanța -120 locuri
Candidaţii pot obţine informaţii suplimentare de la birourile informare - recrutare din cadrul centrelor militare județene și de sector de care aparțin cu domiciliul.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și