O poveste în culori. O tânără din Arad a renunţat la carieră pentru a se dedica picturii şi copiilor uitaţi de societate
Se spune că pasiunea nu are limite. Pe acest principiu a mers şi Alexandra Blănaru, o tânără din Arad, care a renunţat la cariera pe care o avea în marketing ca să se dedice picturii. Fiecare tablou pe care îl realizează este unic.
De Redactia Observator la 16.07.2017, 10:32Se spune că pasiunea nu are limite. Pe acest principiu a mers şi Alexandra Blănaru, o tânără din Arad, care a renunţat la cariera pe care o avea în marketing ca să se dedice picturii. Fiecare tablou pe care îl realizează este unic.
O poveste în culori. Aşa s-ar putea descrie viaţa Alexandrei Blănaru, o tânără din Arad, care a renunţat la o carieră de succes pentru a se dedica unei pasiuni, pictura.
La cei 25 de ani, Alexandra are o energie inepuizabilă, care te cucereşte de la primul contact. Îşi aminteşte cu emoţie de momentele în care a început să deseneze. Nu se gândea vreodată că pasiunea sa de la 3 ani, o va defini mai târziu.
Tânăra pictoriţă spune că important este să crezi în ceea ce faci. Asta i-a adus şi ei succesul. Recent, Alexandra a avut şi primul vernisaj care a cuprins peste 20 de lucrări speciale.
Iar visul ei nu se opreşte aici. Toţi banii pe care îi va obţine din vânzarea tablourilor vor ajunge la copiii români uitaţi de societate.