Anders Fogh Rasmussen: "Apărăm fiecare bucăţică a teritoriului NATO"
"Vom face tot ce e necesar, oricât e nevoie, pentru apărarea aliaţilor". Este declaraţia făcută de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la finalul întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu
De Redactia Observator la 16.05.2014, 16:36"Vom face tot ce e necesar, oricât e nevoie, pentru apărarea aliaţilor". Este declaraţia făcută de secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, la finalul întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu
Secretarul general al NATO are o agendă plină la Bucureşti şi prea puţin timp. După ce a salutat în română garda de onoare, s-a grăbit să intre în sediul Ministerului Apărării. A stat de vorbă cu premierul Victor Ponta şi cu Mircea Duşa. Evident, despre siguranţa naţională.
"Nu există niciun fel de pericol concret pentru populaţia României sau pentru teritoriul României atâta timp cât suntem membri NATO", a spus acesta. De la Ministerul Apărării, Rasmussen a plecat spre Ministerul Afacerilor Externe. Dar n-a stat mult căci îl aştepta preşedintele României, ceva cam răcit.
Vizita înaltului oficial al NATO are loc în contextul crizei din Ucraina, dar şi a ameninţărilor unor oficiali ruşi. Deocamdată situaţia este sub control, dă asigurări Rasmussen. "Am luat măsuri imediate prin consolidarea apărării colective în statele baltice, prin desfăşurarea de avioane Avax deasupra Poloniei şi României. Aţi văzut prezenţa navală pe Marea Neagră".
Secretarul general NATO pleacă astăzi din România.