Lavoare cu apă şi săpun în puncte-cheie Constanța
De teama pandemiei, autorităţile de la Constanţa au instalat lavoare cu apă şi săpun în câteva puncte-cheie din oraş. Măsura a fost salutată de localnici, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Mai ales dacă românii vor continua să aibă grijă de igiena personală şi după ce scăpăm de probleme
De Redactia Observator la 08.04.2020, 00:31De teama pandemiei, autorităţile de la Constanţa au instalat lavoare cu apă şi săpun în câteva puncte-cheie din oraş. Măsura a fost salutată de localnici, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Mai ales dacă românii vor continua să aibă grijă de igiena personală şi după ce scăpăm de probleme. Până acum, studiile nu au fost încurajatoare. Acum, însă, 82 la sută dintre cei întrebaţi dacă se dezinfectează corespunzător spun că folosesc mult mai des săpunul şi dezinfectantul, decât o făceau în perioada în care nu exista coronavirusul.
Edilii din Constanţa au amplasat 10 lavoare cu apă şi săpun, în cele mai aglomerate puncte din oraş. Acestea au o capacitate de 100 de litri şi vor fi alimentate permanent cu apă şi săpun.
Românii respectă regulile de igienă acum, în plină pandemie. Până acum, însă, studiile arătau că jumătate din populaţie nu se spăla pe mâini nici după ce folosea toaleta.
Adrian Marinescu, medic infecţionist - Eu sper că aceste lucruri vor rămâne şi după ce trece criza de coronavirus, pentru că aceste măsuri sunt extrem de utile şi pentru alte boli infecţioase. Spălatul pe mâini cu apă şi săpun ne scapă de cele mai multe boli infecţioase.
Oricum, românii au mai învăţat ceva. Să cheltuiască într-un mod responsabil. Iar cei care nu ştiu să facă asta, ar trebui să înveţe urgent.
Gelu Duminică, sociolog - Chibzuinţa este primul lucru pe care trebuie să îl pună în aplicare. Pentru că, principiul "lasă, mănânc astăzi, că mâine văd eu, fac alţi bani" nu mai funcţionează, în momentul de faţă. Pentru că nu ştii dacă vei putea să faci alţi bani peste o lună, darămite mâine. Şi, atunci, strângi cureaua cât de tare poţi.
Pandemia de coronavirus aduce însă şi lucruri bune: ne arătăm mai des grija faţă de apropiaţi decât o făceam înainte.