Un bărbat din Ieud a vrut să-şi părăsească soţia, femeia l-a oprit, stropindu-l cu benizină
Un bărbat din Ieud a vrut să-şi părăsească soţia, pentru o tânără, dar femeia l-a oprit, stropindu-l cu benizină. Bărbatul e acum în pericol de moarte, cu arsuri foarte grave. Soţia lui e cercetată pentru tentativă de omor.
De Cosmin Stăniloiu la 17.09.2019, 13:41Un bărbat din Ieud a vrut să-şi părăsească soţia, pentru o tânără, dar femeia l-a oprit, stropindu-l cu benizină. Bărbatul e acum în pericol de moarte, cu arsuri foarte grave. Soţia lui e cercetată pentru tentativă de omor.
O femeie din Ieud i-a dat foc soțului, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 01.00. Cei doi s-au luat la ceartă şi bărbatul a anunțat-o pe femeie că vrea să o părăsească, pentru una mai tânără. Fără să stea pe gânduri prea mult, femeia a luat benzină și a turnat-o peste bărbatul în vârstă de 47 de ani, în timp ce acesta stătea pe un scaun, la masă, şi bea, scrie Axa News.
După ce a turnat benzină, femeia i-a şi dat foc soţului.
"Victima a ajuns la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Sighetu Marmației. Bărbatul a suferit arsuri de gradul II și III de la brâu în sus, la nivelul capului și al gâtului, la nivel toracic circular și la ambele membre superioare circular. În total, a suferit arsuri pe 60% din suprafața corpului. El a fost stabilizat și transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Baia Mare, de unde, cel mai probabil, va fi trimis la o instituție specializată pentru arși.", a declarat Gelu Moyș, medic specialist în cadrul CPU al Spitalului Municipal Sighetu Marmației.
- Moarte cumplită pentru Nicu şi Vasile, în Austria. Tinerii maramureşeni munceau la tăiat de lemne
- Şoferiţa de 22 de ani care a zburat cu BMW-ul în lac, la Fălticeni, era însărcinată. Didina avea viteză
- Şofer român de TIR luat de poliţie, în Belgia. A lovit două maşini şi apoi a adormit lângă cabină (video)
Transferat la Baia Mare, bărbatul e în stare critică: "Este vorba despre un bărbat care prezintă arsuri pe 67% din suprafața corpului, ceea ce este foarte mult. Pronosticul este foarte rezervat în astfel de situații. Tocmai urmează să intre în operație, pentru ca să i se curețe rănile (n.red. – marți la amiază). Nu știm momentan dacă va fi transferat la o clinică specializată pentru arși, cu toate că avem în țară mai multe, nu numai în București, ci și, spre exemplu, la Iași sau Brașov.", a declarat Vasile Pop, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Constantin Opriș din Baia Mare.
"Aseară la ora 23.34 Secția 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă a fost sesizată prin apelul de urgență 112 despre faptul că, în curtea unei locuințe din Ieud, o femeie în vârstă de 43 de ani a aruncat cu benzină pe soțul ei în vârstă de 47 de ani și i-a dat foc. Bărbatul a fost transportat la spitalul din Sighetu Marmației pentru acordarea de îngrijiri medicale iar femeia a fost internată la Secția Psihiatrie. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor."”, a declarat Cecilia Grozavu, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.