Misterele crimei din Călărași, unde doi soți au fost înjunghiați de doi autostopiști. Din mașină nu a dispărut nimic
Doi soţi au fost atacaţi cu o cruzime de nedescris, în Călăraşi. Au luat la ocazie doi tineri, dar drumul lor s-a terminat cu o crimă.
De Redactia Observator la 25.11.2017, 21:06Doi soţi au fost atacaţi cu o cruzime de nedescris, în Călăraşi. Au luat la ocazie doi tineri, dar drumul lor s-a terminat cu o crimă. Atacatorii au vrut să ucidă simultan. Şoferul a murit pe loc, dar soţia lui a supravieţuit şi a apucat să sune la poliţie.
Agresorii au fugit şi sunt şi acum căutaţi în mai multe judeţe. In prima etapă a anchetei, gestul atacatorilor nu are nicio explicatie logică. In momentul cand autoturismul s-a oprit, barbatul aflat pe bancheta din spate s-a napustit cu cutitul asupra soferului. Acelasi lucru l-ar fi facut si celalalt individ care a atacat-o pe femeie.
Deşi rănită, soţia şoferului şi-a sunat rudele şi a alertat poliţia. Gestul ei i-a speriat probabil pe tinerii atacatori.
Marian Iorga, inspector şef IPJ Călăraşi: "Au coborat din autoturism si au fugit intr-o directie deocamdata ramasa necunoscuta."
Fratele bărbatului ucis: "Fratele meu a coborât din maşină că nu mai avea aer. După cateva minute a căzut jos."
Bărbatul a murit înainte să ajungă medicii. Ucis de cei pe care îi luase la ocazie de milă.
Sora bărbatului mort: "Cumnata fire mai bună şi mai blândă a zis că sunt băieţi tineri să nu stea să îngheţe la ocazie."
Cei doi soti iau luat pe cei doi din zona restaurantelor de la Drajna. Nu li s-a parut nimic suspect la cei doi barbati care stateau pe marginea strazii pentru ca aici sunt frecvent persoana care ies la ocazie.
După câţiva kilometri, aproape de o cale ferată, tinerii i-au cerut şoferului să oprească.
Suspect este că agresorii nu au furat nimic din maşină şi nici nu s-au certat pe drum cu victimele lor.
Marian Iorga, inspector şef IPJ Călăraşi: "Nu vorbim de un mobil al acestei fapte. Avem mobilizate suficient forte, speram in cel mai scurt timp sa prindem autorii."
Au trecut mai bine de 24 de ore de la crimă, iar autorii sunt în libertate. Politişti din patru judeţe şi din Bucureşti îi caută.
Localnicii se tem ca agresorii să nu fie infractori eliberaţi recent din închisoare. Soţia bărbatului ucis are o rană uşoară la gât. Este la spital şi a stat de vorbă cu anchetatorii.
Mihaela Vintilă, director medical la Spitalul de Urgenţă Călăraşi: "Pacienta este în stare bună şi se va externa mâine la cerere."
Bărbatul ucis avea 58 de ani. Şi doi fii stabiliţi în Bucureşti.