Antena LIVE

Curs valutar

Update

Biserica Ortodoxă cere schimbarea regulilor la înmormântările pacienților decedați de COVID

Modificarea regulilor înmormântărilor COVID-19 este imperios necesară, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu a transmis că "umanitatea și demnitatea sunt rațiunile care trebuie să aibă și acum ultimul cuvânt".

De la 07.04.2021, 21:24
WhatsApp
Vezi și:

"Modificarea unei legi draconice, concepute sub presiunea izbucnirii unei epidemii și a necunoscutului care o însoțea, o lege care prin urmările ei directe afectează și azi, la peste un an de zile de la promulgarea ei, familiile îndurerate ale celor decedați de COVID, care nu-i pot înmormânta pe aceștia demn și conform tradiției religioase în care s-au născut, a devenit imperios necesară", susține Vasile Bănescu.

Conform acestuia, cultele religioase din România au solicitat modificarea acestei legi excesive și au purtat recent un dialog fertil cu autoritățile competente în acest sens.

"Practic, (aproape) toată lumea pare să fi înțeles necesitatea modificării. Prelungirea așteptării ei devine dureroasă și nu mai are în acest moment o rațiune suficientă. Umanitatea și demnitatea sunt rațiunile care trebuie să aibă și acum ultimul cuvânt", se arată în mesajul Patriarhiei.

Raed Arafat ia în calcul schimbarea regulilor la înmormântare

Raed Arafat afirmă că regulile pentru înmormântare s-ar putea schimba pentru a deveni mai permisive. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență susține că există un ordin al Ministerului Sănătății care trebuie ajustat. Totodată, au fost discuții, inclusiv INSP, și că au fost înțelegeri ca acest ritual să fie mai relaxat, dar cu condiția respectării unor reguli sanitare.

"Finalul discuției a fost că toată lumea este de acord, inclusiv INSP, că trebuie modificată regula înmormântării, să devină mai permisivă, ca lumea să poată să facă ritualul cum cer obiceiurile, respectând unele reguli. Acest lucru a plecat de la discuția respectivă că urmează să se modifice ordinul. Acolo a ajuns în comisii și nu știu amănunte", a declarat Raed Arafat, la Antena 3.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

biserica ortodoxa romana reguli inmormantare vasile banescu
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025