Antena LIVE

Curs valutar

Bucureştenii dezinhibaţi planifică o plimbare mai lejeră, cu metroul

O mie de bucureşteni vor circula duminică cu metroul fără pantaloni. După modelul occidental şi românii vor să facă valuri, în plină iarnă, îmbrăcaţi sumar. Iniţiativa a născut deja controverse. Metrorex îi avertizează pe amatori că vor fi amendaţi

De la 09.01.2015, 20:20
WhatsApp
Vezi și:

O mie de bucureşteni vor circula duminică cu metroul fără. pantaloni. După modelul occidental şi românii vor să facă valuri, în plină iarnă, îmbrăcaţi sumar. Iniţiativa a născut deja controverse. Metrorex îi avertizează pe amatori că vor fi amendaţi

Există însă şi o cale de mijloc. Mai puţin sumară.

În America, ziua în care călătorii renunţă la pantaloni a devenit o tradiţie. Sute de pasageri dau jos din senin hainele, o dată pe an. Spre deliciul celor care au decis doar să privească. După 12 ani, fenomenul a ajuns şi în România.

Mai multe şanse sunt ca cei care vin sumar îmbrăcaţi să primească amendă. Conducerea Metrorex spune că a refuzat să aprobe evenimentul pentru că ceilalţi călători sunt deranjaţi de astfel de manifestări. Ca să evite amenda, aventurierii trebuie să poarte pantalonii scurţi sau boxeri. Şi să nu îşi dea jos pantalonii în tren. Oricum, mai avem până să îi prindem pe americani din urmă.

Iar momentul adevărului se apropie. Pe internet s-au strâns aproape o mie de amatori de senzaţii tari. Cu pantalonii în vine.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social metrorex bucuresti metrou casa haine goi
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025