Care sunt pericolele depilării cu ceară. La ce riscuri ne expunem (Video)
Care sunt pericolele depilării cu ceară. La ce riscuri ne expunem în timpul unui procedeu pe cât de simplu, pe atât de plin de pericole, dacă nu este efectuat corect.
De Redactia Observator la 12.04.2019, 15:48Care sunt pericolele depilării cu ceară. La ce riscuri ne expunem în timpul unui procedeu pe cât de simplu, pe atât de plin de pericole, dacă nu este efectuat corect.
Monica Lupu, preşedinte Asociaţia Cosmetologilor: Cel mai important este ca specialistul să se spele pe maini, să aibă mâinile curate cât de mult se poate şi dacă are în salon, dacă nu, ar trebui să îşi achiziţioneze un săpun evident, avizat de MS, care distruge bacteriile din mediul înconjurător. Apoi, ar trebui evident să folosească mănuşi. Deci astea sunt nişte proceduri, nişte etape care trebuie făcute înainte sau după fiecare clientă! Dacă vorbim strict de epilat, folosim aceeaşi pereche de mănuşi dar ne dezinfectăm după fiecare procedură. Adică, epilăm picioare, ne dezinfectăm pe mănuşi, epilăm zona intimă, ne dezinfectăm pe mănuşi. Asta în ideea în care dacă o zonă are o afecţiune, să nu o purtăm mai departe. Pentru a executa un epilat cat mai corect care să reducă riscurile de infecţii şi implicit şi foliculita, ar trebui mai întâi să se dezinfecteze pielea. Este o procedură foarte importantă pentru că pregătim pielea.
Manuela Manică: Cu foliculita şi eu m-am luptat. De principiu sunt atenta si la culoarea cerii să văd cum arată.
Foliculita, adică acea explozie de bubiţe pe corp, după depilare. În general, apare din cauza stafilococilor, pe care îi contactăm atunci când cosmeticienele nu respectă regulile de igienă: mâini spălate, mănuşi dezinfectate, ceară şi spatule de unică folosinţă şi dezinfectarea pielii. Cele mai multe probleme apar atunci când aceeaşi ceară se foloseşte pe sute de cliente timp de câteva luni.
Monica Lupu, preşedinte Asociaţia Cosmetologilor: Să nu refoloseacă produsele! Să nu refolosească consumabile, să nu refolosească ceara. Este unul dintre cele mai importante lucruri pentru că în ceară pot ajunge multe elemente, să le numim aşa: de la piele moartă, secreţii, sânge, diverşi viruşi şi tot aşa. Este foarte important de câte ori se face procesul efectiv de sterilizare al cerii. Conform legii, ar trebui să se facă după fiecare clientă în parte. Ceara ar trebui dusă la temperatură maximă, 120 grade ar trebui lăsată să se răcească pentru a ajunge la o temperatură optimă pentru a fi folosită şi pentru a nu produce arsuri clientei şi apoi folosită pe următoarea clientă. Recunosc că nu se întâmplă, cel puţin din propria mea experienţă, nu ştiu saloane care să facă în totalitate această procedură pentru că încetineşte procesul de lucru. Asta ar însemna să ai o oră pentru clientă şi o oră să aştepţi să faci procesul de decantare.
În multe saloane, de multe ori, regulile însă nu se respectă. Din lipsă de timp dar şi de teama costurilor mari pentru consumabile. Adevărul e altul. Depilarea igienică nu ar trebui să coste clientul mai mult de 5 lei în plus faţă de preţul pe care obişnuieşte să îl plătească. E vorba de doar câteva lucruri indispensabile într-un salon de cosmetică: intra carton dischete şi produse de dezinfectare a pielii, spatule de unică folosinţă, mănuşi, ceară şi crema hidrratantă de după depilare. Şi cine nu ar plăti 5 lei în plus ca să nu se expună riscurilor?
Cristiana Dumitrescu, medic specialist dermatolog: În primul rând sunt infecţiile bacteriene care se pot transmite foarte uşor. Sunt stafilococii, streptococii şi pot da foliculite. În al doilea rând, infecţiile virale printre care şi hepes simplex, anumite tipuri de HPV, mai ales 2 şi 4 care au tropism cutanat dar şi virusurile hepatitice B şi C şi chiar HIV. Având în vedere contactul cu sângele, se poate transmite prin microfisurile care se realizează în urma epilatului.
Aşadar, ceara, indiferent că este fierbinte sau la cartuş, bine ar fi să fie de unică folosinţă. România este printre puţinele ţări din Europa în care încă se foloseşte ceara reutilizabilă.